Presa
CRR catre CCR
CRR către CCR
Ieri, 05.06.2018 am participat la lucrările Forumului Structurilor Asociative a Militarilor, forum care speram să stabilească niște principii și pași de urmat în vederea încercării de rezolvare a problemelor noastre, având în vedere situația creată de conflictul instituțional, situație care spuneam că ar putea să ajute (dar nu e obligatoriu) situația pensiilor militare. Am mai scris în articolul precedent cam la ce anume mă gândeam și speram să reușim, să reușească liderii asociațiilor prezente, să creioneze măcar ce, când și cum vom acționa. Nu voi comenta acum lucrările Forumului, dar cum situația trebuie exploatată, având în vedere și comunicatul CCR și sesizarea Comisiei de la Viena, am considerat că e oportun și am trimis președintelui Curții Constituționale în nume personal, următoarea cerere:
Domnule președinte,
Subsemnatul Neacsu A Marin, domiciliat în Craiova, urmărind cu atenție, ca aproape întreaga țară consecințele Deciziei CCR din data de 01.06.2018 privind conflictul instituțional dintre Guvern și Președinție, urmări fără precedent în istoria unei țări care se consideră civilizată, pentru că declarațiile unor oameni politici merg până acolo încât îndeamnă una din părțile aflate în conflict la nesupunere civică și contestarea, prin neaplicare, a deciziei obligatorie și irevocabilă a Curții, îmi manifest îngrijorarea față de această situație care aruncă în aer statul de drept și prevederile constituționale, putând duce la izbucnirea unui conflict intern în rândul societății românești.
Consider în acest sens că îngrijorarea exprimată de comunicatul emis de Curtea Constituțională în data de 05.06.2018 și înștiințarea forurilor europene sunt justificate și necesare, ca și urgentarea găsirii unei soluții care să nu aducă prejudicii și mai grave populației.
Îmi exprim cu această ocazie sprijinul față de prevederile constituționale privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și solicit în calitatea mea de cetățean al României, țară din care și dumneavoastră faceți parte, în baza dreptului la informare garantat de Constituție și legii 544/2006 să primesc răspuns la următoarele întrebări:
- Dacă toți cetățenii, conform Art 1 din Constituție, au aceleași drepturi iar legile sunt aceleași - și egale ca aplicabilitate - pentru toți, de ce această decizie privind conflictul dintre două instituții publice este considerată prioritară și necesită aplicarea și respectarea ei urgentă, iar o altă Decizie a CCR, respectiv Decizia 20/2000 care statuează faptul că între militari și magistrați există elemente comune ”care justifică în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare” este încălcată de 1 an de zile și nu a sesizat încă nimeni organismele europene, iar dumneavoastră nu ați cerut la fel de imperios celor ce o încalcă, să o aplice? Vă informez că această decizie și concluzie a Curții Constituționale, este încălcată grosolan de prevederile Art VII din OUG59/2017, care a blocat, înghețat și anulat, actualizarea pensiilor militarilor în funcție de creșterea salariilor militarilor activi, dar și indexarea, prin modificarea legii 223, dar menține aceste prevederi pentru magistrați. Vă rog să specificați, având în vedere cele arătate, dacă TOATE Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice, așa cum menționați în sesizarea trimisă către Comisia de la Veneția, sau există unele decizii care trebuie să fie respectate iar altele care pot fi încălcate.
- Mergând pe aceeași idee a egalității în drepturi, vă rog să îmi precizați dacă există o prioritate sau o ordine a rezolvării sau nerezolvării unor sesizări pe care Curtea le primește și dacă da, care este această ordine, care sunt criteriile, pentru a ști când vor ajunge să fie soluționate și sesizările oamenilor de rând, care nu au în spate un partid, un serviciu secret sau un organism de forță. Solicit acest răspuns, având în vedere că pe aceeași Ordonanță 59/2017, Curtea a fost sesizată de Tribunalul Suceava, prin dosarul 236D/2018 înregistrat la CCR încă din februarie 2018, dar nu are nici măcar termen de soluționare stabilit, deși zeci de mii de pensionari militari așteaptă cu sufletul la gură decizia Curții privind neconstituționalitatea respectivului articol din Ordonanță.
- Are cumva Curtea Constituțională mai multe unități de măsură în soluționarea cauzelor sau le soluționează numai pe cele care îi știrbesc autoritatea, iar cele care lovesc în cetățeanul simplu sunt amânate până la calendele grecești sau până dispare reclamantul, pe cale naturală?
Vă rog domnule președinte să îmi răspundeți la fel de urgent cum ați răspuns și refuzului domnului președinte Iohannis de a pune imediat în aplicare decizia privind revocarea doamnei Codruța Kovesi asta, ca să înțeleg și eu, și colegii pensionari militari și întreaga națiune, că forul pe care îl prezidați, Curtea Constituțională a României este prima instituție care respectă principiul egalității în drepturi și nu face diferența între vlădică și opincă.
Aștept răspuns în scris, punctual și având la bază prevederile Constituției României.
Neacșu Marin 06.06.2018
Domnului Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale a României
Cine este Dl. Deputat Adrian SOLOMON
Dragi Colegi,
Dupa ce ieri v-am prezentat rezumatul întâlnirii cu dl. deputat Adrian Solomon, azi am vrea sa îi și cunoaștem competențele și activitatea depusă, sper sa aveți răbdarea necesară pentru a lectura toate materialele:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=269&cam=2&leg=2016
Sper că v-ați edificat pe mâinile cui este Comisia de muncă și protecție socială.
Cine si cum face si aplica legile in Ministerul Apararii Nationale?
Cine și cum face și aplică legile în Ministerul Apărării Naționale?
16 mai 2018 Scris de Marin Neacșu
De câteva săptămâni mă tot gândesc, că după interpelarea depusă în Camera Deputaților pe tema OUG 59 la adresa ministrului MJS, trebuie neapărat adresată o interpelare cu un set de întrebări și pentru domnul Ministru al Apărării, pentru că ar fi injust, la fel de injust ca și ministerul doamnei Olguța și inițiativele ei legislative, să o întrebăm doar pe ea de ce își bate joc de armată și nu și pe colegul de partid, domnul Mihai Fifor, care nu doar că o acoperă, dar îi ține și isonul. Dacă ar fi amândoi maneliști s-ar putea spune că asistăm la o manea de succes, cu un ”Fifor featuring LOV”. Mergând pe această idee, a interpelării domnului Fifor, am stabilit o serie de întrebări de maximă urgență, sub rezerva că există infinit de multe alte aspect care nu sunt prinse căci ar trebui să scriem câteva romane cu toate măgăriile care se fac cu armata și toată bătaia de joc la adresa militarilor și armatei ca instituție dar m-am oprit asupra unor care sunt mai de actualitate și necesită îndreptare urgentă. Inițial am dorit să fac publice aceste întrebări după ce vor fi prezentate oficial eventual ca o interpelare de cineva care a fost dispus să le preia, dar având în vedere faptul că parlamentarii au mai multe zile libere decât zile de lucru și toate zilele libere sunt lunea când se depun interpelările, dar și răspunsul dat de doamna ministru Vasilescu, la oha domnului deputat Lupescu, am decis să le postez aici. Cine consideră că merită să le ridice sau prezinte integral sau parțial cu diferite ocazii (nu mă refer la „generalii de aur” ai asociațiilor noastre, căci domniile lor sunt ocupați cu uzurparea și preluarea funcțiilor Forumurilor) le poate lua și folosi în interesul militarilor. Eu o să le trimit oficial către domnul ministru Fifor în baza legii 544/2001 și să vedem dacă voi primi un răspuns marca LOV. Voi trimite și întrebările (din interpelare) către doamna Vasilescu tot în baza legii 544/2001 să văd dacă îmi dă același răspuns și mie. Sper să nu se supere domnul deputat Lupescu dacă le voi prelua. Iată mai jos întrebările pe care le voi trimite domnului ministru Fifor și pe care, așa cum am spus, le pun și la dispoziția celor care pretind că luptă pentru drepturile militarilor, dar , fiind în pană de inspirație nu știu cum să o facă.
Brambureala și amatorismul tot mai prezente în ultimul timp în guvernarea PSD, plecând de la schimbarea guvernelor, până la schimbarea legislației de la o zi la alta, a atins sau de fapt a continuat să atingă și Ministerul Apărării Naționale structură care ar fi trebuit ca măcar ea să rămână în afara jocurilor politice. Din păcate nu numai că ministerul pe care îl conduceți nu a fost scutit, dar a fost chiar calul de bătaie al guvernelor PD, apoi PSD, plecând de la OG-735/2010, continuând cu OUG 57 și apoi cu OUG 59 care au lovit nu numai în rezerviștii deja pensionați cât și în structura și încadrarea armatei. Cel mai elocvent exemplu îl constituie hemoragia produsă de OUG 59 anul trecut, ca să folosesc un termen folosit de chiar primul ministru (la acea vreme) Tudose al guvernului dumneavoastră.
Legea346 din 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, prevede ”(1) Ministerul Apărării are următoarele atribuții și responsabilități: c) elaborarea proiectelor de acte normative privind apărarea țării”, și mai departe la același articol și punct, litera d spune: „apărarea drepturilor și intereselor legitime proprii în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, prin structuri proprii;”
Având în vedere aceste prevederi ale legii de căpătâi a armatei și cele constatate cu privire la legislația privind pensiile rezerviștilor care fac și ei parte din aceeași armată, nu a altui stat sau altui minister, îmi permit domnule ministru să vă adresez următoarele întrebări la care doresc să răspundeți cât mai scurt și mai concret, aplicat, la obiect, militărește, nu a la PSD:
- Cine este inițiatorul articolelor 40 din Ordonanța 57/2015 și VII din OUG 59/2017? Dacă sunteți dumneavoastră, respectiv ministerul, de ce ați lovit în militarii rezerviști, iar dacă ministerul nu a fost implicat în emiterea și inițierea acestor prevederi, așa cum au susținut oficiali din MApN, de ce nu ați făcut uz de prevederile art. 5 (1. c,d) din Legea 346/2006?
- De ce ați permis ministrului muncii să intervină și să modifice Legea Pensiilor militare trecând peste art. 5 din legea 246 dar și peste art. 40 din aceeași lege, care prevede că :
„Ministerul Apărării asigură, potrivit legii, asistența medicală a personalului propriu, a cadrelor militare în rezervă și în retragere, a familiilor și urmașilor acestora, precum și drepturile la pensie ale cadrelor militare”?
- Care este punctul de vedere al MApN în privința celor două Ordonanțe? Le susține, le amendează și dacă da cum, sau le respinge ?Doresc un răspuns scurt, concret nepoliticienesc.
- Cine dă avizul din punct de vedere juridic pentru emiterea legilor și ordinelor în cadrul Ministerului Apărării și dacă cei care au atribuțiuni în acest sens au pregătirea necesară?
- Aveți cunoștință de faptul că Ordonanța 59 încalcă prevederile Deciziei 20/2002 a CCR privind egalitatea de tratament între pensiile militarilor și ale magistraților? Dacă da, cum a fost posibil, să susțineți această încălcare a prevederilor CCR, dacă nu, de ce nu știți, de ce nu ați fost informat, cine se face vinovat și ce aveți de gând să faceți acuma, că știți?
- Când va plăti MApN pensionarilor salariile compensatorii suspendate de o lege care actualmente nu mai există? Cum e posibil să mențineți o suspendare a unui drept care nu mai există? De ce vă bateți joc de oamenii care și-au dedicat viața apărării țării?
- Când vor beneficia și militarii angajați de gradațiile corespunzătoare Semnului Onorific „În Serviciul Patriei”? Și de ce actualul proiect de lege aflat la Senat, nu ii cuprinde și pe SGV-ii care au ieșit la pensie, ei nu merită, sau îi învrăjbiți și discriminați și pe militarii angajați ca și pe ofițeri? O faceți cu intenție?Mai aveți timp sa amendați proiectul în Senat. De ce ministerul nu își respectă obligațiile și angajamentele față de ei, așa cum ei respectă jurământul depus la angajare?Când va depune și conducerea ministerului jurământ față de militarii pe care îi trimite la moarte în nisipurile afgane?
- De ce nu sunt respectate legile și chiar ordinele ministrului, acestea fiind aplicate după ureche? Voi exemplifica:
- De ce nu se aplică prevederile art. 1 din anexa 2 a Ordinului M25/2016,ordin care cuprinde proceduri de aplicare a legii 223, care spune:”Actualizarea pensiilor militare de stat prevăzută la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către casele de pensii sectoriale, de regulă din oficiu, pe baza informaţiilor din bazele de date proprii, fără a fi emise decizii în acest sens, conform prevederilor din anexa nr. 1 la ordin şi prevederilor legale în vigoare la data prevăzută de lege la data actualizării pensiilor.” Pun întrebarea aceasta deoarece, după cum bănuiesc că cunoașteți, în armată se desfășoară activitatea de actualizare a pensiilor în baza prevederilor art.60 din legea 223/2015 NEACTUALIZATĂ, și ca urmare a legii 152/2017 prin care au crescut soldele de funcție ale activilor. Dacă ordinul M-25/2016 spune expres că la aceste actualizări NU SE EMIT DECIZII DE RECALCULARE, de ce primesc pensionarii aceste decizii ca urmare a actualizării?
- Dacă se știe că legea nu este retroactivă, iar actualizarea respectivă se face în baza art.60 al legii 223/2015 NEMODIFICAT, (fapt dovedit prin chiar faptul că se face actualizarea, care de altfel este anulată DUPĂ DATA DE 07,08.2017 PRIN APARIȚIA OUG 59) de ce CPS a MApN NU RESPECTĂ LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE LA DATA APLICĂRII ACESTEIA? Concret, legea 223 nemodificată prevede la art. 60(3) că : „ (3) În anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât și cele ale alin. (1) (DIN ART 60), se aplică dispozițiile cele mai favorabile.” De ce se emit decizii de actualizare și li se aplică actualizarea și celor cărora conform punctului 3 din art.60 NU LI SE APLICĂ ACTUALIZAREA FIIND MAI MICĂ DECÂT INDEXAREA? Cineva din Minister ori nu știe să citească, ori nu vrea să aplice prevederile legale, interpretând legea după bunul plac și chiar încălcând-o. Cine este acea persoană? E cazul să îi reamintiți prevederile articolului 8 punctul b alineatul 3 din Legea 80, care spune: „Cadrelor militare nu li se poate ordona și le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte; „
- Deci, DE CE SE EMIT DECIZII DE ACTUALIZARE DACĂ ORDINUL MINISTRULUI SPUNE ÎN MOD EXPRES CĂ NU SE EMIT, IAR LA DATA RESPECTIVĂ, 30.06.2017, NU EXISTA ALTĂ PREVEDERE CONTRARĂ?
- Cine și de ce a modificat punctul 2 al art.59 din legea 223/2015? Acesta prevedea, în ceea ce privește indexare după rata inflației, că : „Indicatorii prevăzuți la alin. (1) sunt cei definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.”Însă ordonanța 59 la articolul VII, modifică articolul 59 și prevede că „Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. „De ce indicator cunoscut la 1 Ianuarie,” atâta vreme cât se știe că acest indice se calculează după sărbătorile de iarnă? Ca să nu poată fi aplicat?
- De ce admiteți această discriminare când la civili, conform art. 102, punctul 2 din legea 263/2011, ”Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuala a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reala a câștigului salarial mediu brut realizat. De ce acceptați această discriminare ? Militarii au și așa mai puține drepturi decât civilii, nu sunt suficiente, le mai luați și dumneavoastră din ele? De ce admiteți ca militarii să fie încontinuu loviți și discriminați?
- De ce și CINE a modificat termenul INDEXARE din art. 59 al Legii 223, cu termenul ACTUALIZARE în ordonanța 59, privitor la majorarea prin rata inflației?Oare nu cunoaște nimeni din interiorul MApN diferența dintre noțiunile actualizare și indexare? Ce specialiști în finanțe aveți ?
- De ce a fost scoasă indexarea în funcție de creșterea salariului mediu, care era prevăzută în articolul 59 al Legii 223? Cum ați apărat interesele militarilor când s-a propus eliminarea acestui drept?Articolul 5.1.d din Legea 346/2006 nu vă trage de mânecă?
- Este adevărat că în data de 20.11.2017, la o întâlnire cu liderii unor asociații ale rezerviștilor, ați afirmat, legat de actualizarea pensiilor conform legii 223 nemodificată, că „Ar fi însemnat anul viitor, dacă s-ar fi păstrat această actualizare, un impact de de 11 miliarde lei pe care efectiv bugetul statului nu îl duce, nu îl poate duce.”? Pe ce s-a bazat afirmația dumneavoastră, ce studiu de impact sau simulare au stat la baza afirmației dumneavoastră? Vă rog să prezentați documentul în baza căruia ați făcut această apreciere care de fapt a fost o manipulare și dezinformare;
- Cum credeți că putea crește bugetul Apărării cu 11 miliarde prin aplicarea actualizării, dacă întregul buget al Apărării pe 2018 este de 18,1 miliarde, iar creșterea de cheltuieli salariale ale MApN pe anul 2018 față de 2017 este doar de 681.463lei?
- Având în vedere faptul că procesul actualizării deja a început iar din datele oferite de CPS, din 25000 de pensii doar 100 au crescut, deci doar 0,4% din ele și chiar și acestea cu sume de câteva zeci de lei, iar creșterea medie a celor 100 de pensii a fost de doar 7% contrar datelor alarmante prezise de doamna Olguța Vasilescu și chiar de dumneavoastră, considerați că se mai justifică modificarea articolelor 59 si 60 din legea 223 prin art. VII din OUG 59? Susțineți în continuare art. VII din ordonanță, sau veți cere anularea acestuia ? Dacă le veți susține, care e motivul?
- Cum se face actualizarea prevăzută de legea 152/2017? Care este punctul de plecare de la ce valoare se pleacă, de la valoarea pensiei din iunie 2017 sau cea din Decembrie 2016 și de ce, în baza cărui articol de lege ?
- Cum este posibil ca o valoare actualizată/indexată, deci majorată cu 15% să fie mai mică decât același element nemajorat?Există și majorări negative în armată?
- În răspunsul dat de CPS a MApN privind modul de calculare a actualizării, se spune că
”Potrivit dispozițiilor art.60 alin.(3) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare(astfel cum erau în vigoare la data de 30.06.2017), în anul în care puteau fi aplicate atât prevederile referitoare la indexarea cuantumului pensiilor militare de stat cât și cele privitoare la actualizarea acestora, se plică dispozițiile cele mai favorabile.”
Domnule Ministru, vă informez că
- 60(3) prevede următoarele: „În anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât și cele ale alin. (1),(din art. 60) se aplică dispozițiile cele mai favorabile.”
- În cazul majorării pensiilor din ianuarie 2017, aceasta nu s-a efectuat în baza art.59(1), (deoarece acel articol face referire la indexarea în baza creșterii inflației sau/și a salariului mediu brut realizat), ci ca urmare a creșterii punctului de pensie, indicativ care nu este cuprins în art. 59 al legii 223. Deci prevederile art.60(3) ale legii 223 nu pot fi aplicate indexării din Ianuarie 2017 iar actualizarea pensiilor trebuie făcută plecând de la valoarea pensiilor majorate în Ianuarie 2017, fără nici o restricț
- Întrebare: Cum este posibil ca specialiștii dumneavoastră să încurce în așa hal prevederile legii și să le răstălmăcească după bunul plac fără a ține cont nici de litera și nici de spiritul legii ? Este adevărat, art. 12 din L-152 face referire (dar și ea tot în mod eronat) la art. 59(1) al legii 223, dar era de datoria specialiștilor dumneavoastră din departamentele financiar și juridic să sesizeze greșeala și să o corecteze, nu să o aplice orbeș De ce nu au aplicat orbește și prevederile art.1 din anexa 2 a Ordinului M25?
- Ce ordin ați adoptat și cum ați rezolvat situația pensionarilor militari care nu au putut să își probeze veniturile obținute în perioada aleasă pentru recalculare, din cauza pierderii sau distrugerii documentelor? Concret, ce ați decis, cum li se recalculează pensiile?Cum și când le veți rezolva problemele sau așteptați, printr-o nouă prorogare ”să se retragă din sistem pe cale naturală?”
- În răspunsul pe care CPS îl dă unui pensionar, la întrebarea : „în baza cărei legi se emit deciziile de actualizare”, i se răspunde:
„în ceea ce privește legalitatea și temeiul juridic care stau la baza emiterii deciziilor de actualizare, facem mențiunea că, în conformitate cu prevederile art. 74 alin 1 din același act normativ,încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie”
Domnule ministru, vă rog să citiți singur ce prevăd articolele 71, 72, 73, din legea 223 /2015 privind încetarea, suspendarea și reluarea plății pensiei și veți constata, chiar și numai cu filologia, fără să fi absolvit facultatea de drept la fără frecvență, ca cei mai mulți dintre juriștii MApN, că răspunsul nu are nici o legătură cu întrebarea, pentru că articolul 74 invocat se referă la cu totul alte situații și NU ARE NICI O LEGĂTURĂ CU ÎNTREBAREA. Asta ca să nu vă reamintesc că ar fi trebuit să cunoască prevederile art. 1 din Anexa 2 a Ordinului M25 care prevedea expres că nu se emit decizii când se face actualizarea pensiilor. De aceea vă întreb cu toată seriozitatea, ce specialiști folosiți în cadrul ministerului dacă dau astfel de răspunsuri sfidând ordinele semnate de cel care poartă denumirea de Ministru al Apărării Naționale?
- De ce vă bateți joc de rezerviști prin emiterea și acceptarea unor astfel de legi, ordine și răspunsuri? Când o să aibă măcar Ministerul Apărării, personal calificat, specializat, dedicat apărării drepturilor, onoarei și hainei militare, care să fie dezlipit de factorul politic și să nu le mai fie teamă să își ceară drepturile?
- Cum se face că, prin comunicatul din data de 20.03.2018, CPS a MAI anunță că acest minister nu va emite decizie de actualizare, justificându-și poziția prin același articol pe care îl invocă și CPS a MApN când își justifică emiterea deciziilor de actualizare? Cine are dreptate și unde sunt profesioniștii, la MApN, sau MAI? Cele două ministere nu au conlucrat la emiterea legii, nu aplică aceeași lege, sau o aplică fiecare cum vor „specialiștii”, lăutărește ?
- În 06 decembrie 2017 a apărut în Monitorul Oficial nr.995, Ordinul MApN nr M159/04 decembrie 2017, pentru modificarea pct. II nr. crt. 15 din anexa nr. 1 la ”Normele metodologice privind încadrarea în condiţii deosebite, condiţii speciale și alte condiţii, specifice personalului militar, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.123/2015”.Ca și la vechiul ordin modificat prin acest act, Anexa 1, document în baza căruia se face calculul pensiilor militarilor, și acest act este secret. În acest context domnule ministru, am două întrebări privind secretizarea acestui document : 1 cum pot verifica pensionarii modul în care li se calculează pensia dacă nu au acces la documentele care reglementează acest subiect? Cum se împacă această măsură, cu art 33 din LEGEA nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate, care spune că: „Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.” Această întrebare este cu atât mai pertinentă, cu cât se știe că aceeași Anexă a fost folosită pentru unele creșteri considerate arbitrare ale pensiilor pe vremea domnului Ministru Oprea, creșteri care apoi au fost anulate.
- Cum se face că nici un militar activ nu are curaj să își apere propriile drepturi deși toată lumea își bagă nasul în pensiile militare iar pensionari militari sunt considerați nesimțiți? Militarii ar trebuie să se simtă apărați și protejați de conducătorii lor, nu intimidați și înfricoșați;
- Ați avut niște întâlniri cu lideri ai unor asociații ale militarilor în rezervă. Cum ați rezolvat problemele ridicate de aceștia? Din câte știu v-au ridicat o parte din problemele cuprinse în interpelarea mea. Care este răspunsul dumneavoastră la problemele lor, cum le-ați răspuns?
- Ce măsuri ați luat personal sau prin structurile specifice ale armatei față de denigrările, minciunile,dezinformările și injuriile la adresa militarilor și armatei? Cum v-ați achitat de obligațiile ce vă revin prin lege față de atacurile permanente și concentrate împotriva armatei în special ale ministrului muncii și domnului Traian Băsescu ? Unele asociații ale militarilor l-au acționat în instanță pe domnul Băsescu pentru următoarele cuvinte: „În general, suntem împotriva pensiilor speciale, care sunt furt. Indiferent cine are pensii speciale fură bani. Nu sunt pensii rezultate din contribuţie. Sigur, îi vedem la televizor, ne povestesc cum sunt ei cu arma la picior, dorm cu puşca în pat şi de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuţie la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluţie, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei şi deodată şi-au dat seama că le trebuie pensii speciale” A încercat cineva din conducerea armatei să îi explice fostului președinte că militarii nu au pensii speciale, ci pensii militare de stat așa cum au toate armatele civilizate din NATO și că nimeni nu i-a făcut hoți pe colegii din NATO pentru acest lucru, iar pensii speciale au cei din rândul cărora provine și pe care i-a numit domnia sa la conducerea justiției? A luat cineva din conducerea MApN atitudine față de aceste jigniri la adresa armatei, a ieșit cineva cu un prin care să condamne acest gen de declarații la adresa armatei și să ceară respect pentru militari? DE CE NU, DOMNULE MINISTRU, CÂND LEGEA VĂ OBLIGĂ SĂ FACEȚI ASTA? Sunteți cumva de acord cu afirmațiile domnului Băsescu? Spuneți răspicat, să afle și militarii. Așa vor înțelege de ce vă bateți joc de ei acceptând și susținând ordonanțele 57 și 59.
- De ce admiteți și aprobați folosirea militarilor pe post de „entertaineri”la diferite evenimente private sau care nu se încadrează în prevederile legii privind „scoaterea armatei din cazărmi” și nici ale celor privind ceremonialurile militare? Ca să poată domnul Băsescu să spună peste alți ani că armata a cântat osanale la zilele aniversare ale potentaților zilei sau s-a jucat cu arma la activități sportive ? Recent militarii din Brigada Mihai Viteazu au apărut pe stadion să distreze mulțimea la un meci de fotbal de Liga a 4-a. Acum doi ani, fanfara militară a Forțelor Navale din Constanța a cântat la aniversarea de 61 de ani a arhiepiscopului Teodosie. Cum cele două evenimente nu se încadrează în prevederile art. 7 din ordinul M-63/2013, vă rog să spuneți dacă predecesorul de la acea vreme, respectiv dumneavoastră ați aprobat aceste activități, în baza art. 8 din același ordin. Dacă da, care sunt ordinele prin care le-ați avizat dacă nu, cine se face vinovat de încălcarea ordinului și legislației și ce măsuri ați luat ?
- Ce fac structurile specializate în combaterea dezinformării și denigrării armatei față de aceste atacuri concentrate la adresa militarilor? Luptă doar împotriva pensionarilor care mai ridică glasul și vă cer ajutorul? Mie îmi face impresia că în loc să apărați armata, așa cum vă cere legea, dumneavoastră și structurile specializate în combaterea dezinformărilor la adresa armatei și militarilor, o îngropați prin acceptarea și chiar sprijinirea ordonanțelor care o lovesc. În acest caz, măcar schimbați legea 346/2006 la articolele care vă obligă să o apăraț Ce decideți în acest sens, schimbați legea sau susțineți fără să reacționați denigrarea militarilor și încălcarea legilor?
- După analiza și verificarea celor semnalate aștept odată cu răspunsul dumneavoastră la fiecare punct, și măsurile pe care le-ați luat împotriva celor care au încălcat prevederile legale în punctele semnalate. Vă înștiințez că aceeași analiză va trebui să o faceți dumneavoastră și pe OUG 57 care ridică același gen de probleme în special privind neconstituționalitatea și discriminarea sau doriți o nouă interpelare?
- De ce în cadrul MApN se practică discriminarea? De ce nu toți militarii având grade egale și statut egal au aceleași drepturi? Astfel de discriminări apar mai ales la acordarea drepturilor de pensie. Nu numai că există militari a căror pensie diferă în funcție de anul ieșirii la pensie, dar există și militari care nu beneficiază de anumite drepturi de care beneficiază colegii lor mai tineri. Astfel, militarii angajați care s-au întors din misiuni și au ieșit la pensie datorită legislației, nu la cerere, la 40 ani, (conf.leg.384/2006.art.45), din motive neimputabile lor) la ora actuală nu pot beneficia de scăderea grupei de muncă din vârsta standard de pensionare (conf.Lg.223/2015.art.21), cu toate că au realizat vechimea în specialitate de 15 ani care se cere în legea pensiilor militare (Leg.223/2015.art16). De ce sunt băgați la art.19 la fel cu cei cu o vechime în specialitate de doar 10 ani? De ce celor trecuți în rezervă în acele condiții nu li se adaugă la vechimea efectivă cumulată (conf.art.25.din Leg223/2015), vechimea realizată anterior armatei (ținând cont că au venit în armată prin transfer) la fel ca la cei în activitate, dar și vechimea realizată ulterior armatei cum ar fi șomajul (de la trecerea în rezervă), vechimea realizata ulterior armatei așa cum li s-a adăugat cadrelor militare care după trecerea în rezervă au putut cumula la vechimea efectivă vechimea realizată în viața civilă până la intrarea în vigoare a Lg.223/2015?
- Câte armate există în România încât unii beneficiază de unele drepturi și alții nu ? Nu sunt toți militarii egali între ei, există militari egali și alții mai egali așa cum există români mai egali ca alții? Ați împărțit și dumneavoastră armata în două, cum au împărțit alții țara, o armată a dumneavoastră cu generalii dumneavoastră, asociațiile dumneavoastră, care vă lustruiesc clanțele ușilor și pe care îi protejați, și o altă armată, a celor care nu se cocoșează în fața dumneavoastră, pe care îi lăsați în bătaia sorții?
- De ce mențineți învrăjbirea generațiilor de militari, prin acceptarea anulării actualizării pensiilor în funcție de creșterea soldelor, prevedere care dacă ar fi menținută ar duce în timp la respectarea principiului egalității în drepturi între pensionarii egali în grad, vechime și funcție, deci la un tratament nediscriminator? Ce motiv mai aveți să anulați această actualizare, acuma când actualizarea deja în desfășurare pe acest principiu, arată că au crescut doar 100 de pensii din cele 25000 calculate iar impactul financiar este aproape de 0, nu de 11 miliarde cum ați afirmat dumneavoastră? Cine v-a dezinformat și cu ce scop?
- Sunteți conștient de faptul că toate aceste aspecte semnalate, fie ele simple erori sau interpretări greșite ale legii, făcute cu intenție sau necunoaștere, se pot materializa în acțiuni în instanță care pot produce pierderi de timp, sau chiar bani din bugetul MApN, tocmai acuma, când războiul bate la ușă? Pe cine veți conta la război, pe specialiști care nu știu să citească un articol de lege și rezerviști plini de nemulțumiri și frustrări cu care deja sunteți în conflict?
- Cum este posibil ca o persoană să ajungă, în rezervă fiind, în patru ani, de la simplu caporal la general? Ce fapte de arme a săvârșit domnul procuror Codruț Olaru vicepreședintele CSM încât a ajuns general din 2014 până în prezent? Solicit investigarea acestui caz și măsuri, dacă informația este adevărată. Cum a fost posibil ca acesta să fie avansat în data de 24.02.2011 direct locotenent-colonel din caporal? Cum a fost posibil ca, ca după ce Ministrul Dobrițoiu, (în urma unei verificări a cazului său și a altor cazuri) i-a retras gradul obținut ilegal, acesta să îi fie reacordat de urmașul său, domnul Dușa? Vă rog să descâlciți acest caz și să ne spuneți în baza căror legi au fost acordate, retrase și apoi reacordate gradele acestei persoane? Solicit o analiză realistă și detaliată a acestui caz și explicarea avansărilor pas cu pas. Poate cu această ocazie mai depistați și alte cazuri similare.
- Vă aduc în atenție cu această ocazie și cazul generalului în retragere Ilie Năstase, ale cărui declarații, gesturi, ieșiri, ca și modul și situațiile în care s-a afișat în ținuta militară au adus atingere imaginii armatei. Vă depun spre documentare un material cu toate aceste încălcări ale regulamentelor militare și poate decideți retragerea dreptului de a purta uniformă având în vedere încălcarea gravă și flagrantă, în repetate rânduri, a Ordinului M 146/24.10.2003. Cât veți mai asista impasibil la încălcarea ordinelor emise de chiar miniștrii armatei, domnule ministru? Vă rog să vă considerați sesizat în acest caz și să îmi spuneți dacă materialul este suficient de documentat pentru a aplica prevederile art. 6 din OM 146/24.10.2003. Dacă nu, poate îl aduceți pe domnul general Ilie Năstase să prezinte exerciții de drill în pauzele meciurilor de pitici ca să nu se mai lege domnul Băsescu de armată și să nu spună mâine că armata după 89 a fost constituită în drill-teamuri și cânta la botezuri și nunți oficiate de preoți cercetați penal.
- Este adevărat că MApN are semnate contracte cu entități civile, firme private pentru apărarea unor unități militare? Dacă da, cine le deține, cu cât sunt plătite și de ce nu își poate asigura ministerul paza cu militarii proprii? E mai convenabil să plătiți firme civile decât cu proprii militari pentru a asigura paza unităților militare? Sau, armata nu are specialiști care să instaleze sisteme de supraveghere? E nevoie de firme private cu prieteni suspuși în partid? Ce știți despre Cristian Dobre, patronul mai multor firme de pază ? Mai are acesta contract de pază cu UM 01593 Argeş, UM 01710 Buzău și UM 01420 Hunedoara și altele? Cunoașteți că firma are datorii de sute de milioane de lei? Cunoașteți problemele de ordin juridic ale acestuia, sau tocmai acestea au stat la baza acceptării parteneriatului? Cine are mai mult de câștigat din aceste contracte, MApN, sau patronul firmelor de pază? S-a făcut un studiu financiar, cât cheltuie MApN cu plata acestor firme și cât ar cheltui dacă și-ar asigura singură serviciile asigurate de firme civile? Care a fost rezultatul? Va rog să prezentați studiul de impact.
- Acum aproape un an, în Valea Urdei, din judeţul Argeş a avut loc un accident cu un camion al armatei, accident în care și-au pierdut viața 3 militari. Nici până azi nu s-a comunicat care au fost cauzele accidentului. A fost vorba de o culpă umană sau accidentul s-a produs datorită condițiilor tehnice ale vehiculului? Cât timp veți mai lăsa să circule pe drumuri vehicule uzate moral și tehnic care nici măcar nu mai au piese de schimb? La tehnică de mâna a doua și perimată, avem totuși accidente first-class.
- La Craiova, elevii Colegiului Militar Tudor Vladimirescu au fost scoși din localul în care abia intraseră, dintr-o unitate al cărei sediu fusese renovat pentru ei, apoi mutați într-o cazarmă improprie în care acum se încearcă ren Mutarea a avut loc pentru a da posibilitatea cazării trupelor poloneze în spațiile destinate inițial colegiului și pe care îl inaugurase colega dumneavoastră, Lia Olguța Vasilescu, pe vremea aceea primar al Craiovei.. Pentru dumneavoastră soldații unei alte țări sunt mai valoroși decât copii noștri? Cazarma din Făcăi, nu era bună pentru soldați, dar este bună pentru copii ? Ce politică e asta ? Credeam că am depășit această orientare prin care ne desconsiderăm singuri. De ce au fost scoși elevii din localul lor? Ce să înțeleagă ei din această decizie, că oricând va veni cineva din afară, ei vor fi dați la o parte? Asta este educația militară pe care le-o facem ? Așa veți face și cu elevii noului colegiu pe care îl gândiți la Constanța? Îl construiți pentru elevi iar apoi îl veți da militarilor americani? Asta e noua politică și grijă față de militarii români prezenți și viitori?
- În Camera Deputaților au fost introduse iarăși proiecte de modificare a legii pensiilor militare, din inițiativa unor parlamentari ai PSD. Le-ați spus colegilor dumneavoastră de partid că există un articol din legea 346/2006 care vă desemnează ca responsabil cu elaborarea proiectelor de acte normative privind apărarea țării deci că ar trebui ca orice proiect de lege în acest domeniu trebuie să aibă avizul dumneavoastră? Dacă da, sunteți la curent cu ultimele inițiative? Dacă nu, de ce ? Puteți să faceți acest anunț în plenul Camerei deputaților?
- Doamna ministru Lia Olguța Vasilescu, la începutul lui Noiembrie 2010, pe timpul guvernării Boc, solicita public ”demisia miniştrilor care nu răspund la interpelările parlamentarilor pentru că încalcă nu numai Constituţia, ci şi regulamentele celor două camere”.Sunteți de acord cu solicitarea colegei de partid, sau considerați că acuma că sunteți la putere, se pune problema altfel?
- Domnule Ministru, în final o întrebare de actualitate. Recent ați denunțat ”Protocolul privind acordarea sprijinului reciproc necesar îndeplinirii atribuţiilor şi competenţelor legale”dintre MApN și PICCJ, protocol semnat încă din 2011 cu acordul lui Gabriel Oprea și al Laurei Codruța Kovesi, pe atunci procuror general al României. De când cunoașteți despre existența acestui acord? Ce v-a determinat să îl anulați tocmai acum? Are acest fapt legătură cu desecretizarea protocoalelor dintre SRI și DNA? Mai sunt și alte protocoale care sunt sensibile? Există un protocol și între DGIA și SRI ? Ați dispus și investigarea modului în care a fost încheiat acest acord și –de vreme ce ați ajuns la concluzia că este dubios și l-ați anulat - pedepsirea celor vinovați de încheierea lui? Departamentul juridic al MApN,ce aviz a dat la momentul semnării si ce a sugerat acuma? Cine este responsabil pentru semnarea acestui acord și ce măsuri veți lua, având în vedere prevederile art. 8 din Statutul Cadrelor Militare?
V-am pus toate aceste întrebări dumneavoastră, domnule ministru, chiar dacă aparent unele aspecte sau acte nu v-ar aparține personal, pentru că în calitatea pe care o aveți de ministru al Apărării și ca urmare prevederilor Legii 346 din 2006, aveți OBLIGAȚII PRIVIND ”apărarea drepturilor și intereselor legitime proprii(ALE MILITARILOR) în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, prin structuri proprii” atât personal cât și prin structurile MApN pe care le conduceți și coordonați. Vă informez domnule ministru, dacă nu ați știut, că militarii în rezervă aparțin aceluiași minister pe care îl conduceți, ei având contract pe viață cu armata. Poate ați auzit când erați tânăr soldat, sintagma APEVIST. La asta se referea, domnule ministru Fifor, la faptul că ei sunt MILITARI PE VIAȚĂ. Acești apeviști așteaptă să le răspundeți cu seriozitate și responsabilitate și nu se vor lăsa toți îmbrobodiți, pentru că spre deosebire de cei activi, apeviștii din rezervă nu își mai protejează scaunele, gradele și funcțiile, ei își apără doar drepturile și cu cât le vor fi încălcate mai mult, cu atât vor reacționa mai viguros. Feriți-vă de tsunami-ul Mării Mute.
Dumnezeu să păzească Armata Română, căci guvernanții au alte griji.
OUG 59 se întoarce împotriva Olguței Vasilescu
Scris de Marin Neacsu
Lia Olguța Vasilescu, cunoscută și drept…nu mai spun cum, întinerește pe zi ce trece. Nu știu dacă i se trage de la sughiț sau de la ceva cosmeticale secrete trimise de blonda din Costa Rica, dar a ajuns la vârsta întrebărilor. Cred că totuși mai corect ar fi să spun vremea întrebărilor.
După ce timp de aproape un an de zile, din primăvara până în toamna lui 2017, cunoscuta Olguța Vasilescu a făcut spume la gură vorbind despre pensiile militare de stat pe care le considera pensii speciale și asmuțea, prin canalele și canalizările tv obediente împotriva militarilor și a Legii 223, culminând cu emiterea Ordonanței 59, a venit timpul să și răspundă pentru vorbele și faptele sale.
Am scris și descris pe larg și la concret, cu literă și articole de lege ce „greșeli” a făcut doamna ministru și ce riscă prin emiterea acelei ordonanțe, mai concret a părții care privește pensiile militare, nu le mai repet acuma. După emiterea ordonanței, deci după ce și-a atins scopul, dar poate și realizând că a depășit măsura, din toamnă, doamna Vasilescu a refuzat să mai comenteze problema pensiilor militare declarând că nu e treaba ei, să fie întrebat ministrul apărării, căci pensiile militare nu intra în jurisdicția ministerului muncii. Ciudat, dar din Mai 2017 până în August, nu putea nimeni să vorbească despre ele fără să îi ceară avizul. Brusc, după luna August a declarat Silentio Stampa, realizând că se îngroașă gluma.
Între timp au mai încercat câțiva să o tragă de poale, dar așa, la mod declarativ, chiar dacă s-au lăudat că au deschis acțiune în instanță nu mai dezvolt șansele de reușită sunt aproape de zero.
Luni, 16.04.2018 doamna Vasilescu a avut zi plină. Pe lângă activitatea zilnică la minister, sau partid, a mai avut două sesiuni de răspunsuri la întrebări, una la Parchetul General, alta la Camera deputaților. La prima s-a dus, dar nu a spus ce a spus, nici măcar de ce a fost chemată, semn că nu i-a picat bine, la alta nu a participat, și nici nu a răspuns, semn că i-a rămas în gât. Este vorba de o interpelare, în plenul Camerei Deputaților, în sesiunea de după amiază, unde deputatul Dumitru Lupescu, colonel în rezervă, a dat citire unei interpelări care fusese depusă cu două săptămâni înainte dar datorită schimbării programului, a tot fost amânată citirea ei sau cine știe, a fost poate o strategie a secretariatului pentru a-i da timp doamnei să se pregătească. Interpelarea se adresa bineînțeles, doamnei Olguța Vasilescu, având ca subiect Ordonanța 59 și prigoana declanșată de aceasta împotriva militarilor. În interpelarea, intitulată ”Cu ce v-a greșit armata doamnă ministru Olguța Vasilescu?” domnul colonel Lupescu adresează doamnei menționate mai sus, o serie de întrebări privind jihadul dezlănțuit de aceasta împotriva militarilor, mergând până la efectele devastatoare în ceea ce privește conducerea armatei prin ceea ce chiar prim ministrul Tudose numea ”hemoragia” provocată sistemului național de apărare de doamna ministru când a anunțat că cei care vor să iasă la pensie, să iasă până în septembrie când intră în vigoare ordonanța. Aceste vorbe și efectele lor, ca și alte declarații și fapte ale doamnei ministru sunt cuprinse în această interpelare la care doamna Olguța Vasilescu este puțin obligată de regulamentul Camerei deputaților să dea răspuns, căci dacă la întrebările ziariștilor, ale liderilor de sindicat și asociații poate răspunde sau nu, sau poate răspunde la mișto, interpelările în Parlament au alt regim, legea o obligă să răspundă, iar răspunsul se constituie în document oficial cu răspundere penală. Iată de ce este importantă această interpelare, mult mai importantă decât o declarație politică, o scrisoare deschisă, avertisment sau mai știu eu ce formă de protest. Iată ce conține această interpelare:
”Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Interpelare
Către: Doamna Lia Olguţa Vasilescu
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale
De la: Dumitru Lupescu
Deputat USR in Circumscripția Electorală nr. 16 Dâmboviţa
Obiectul interpelării: ”Cu ce v-a greșit armata doamnă ministru Lia Olguţa Vasilescu ?”
Stimată doamnă ministru,
S-a observat în ultimul an o preocupare constantă manifestată față de ”pensiile speciale”, preocupare motivată de dumneavoastră prin așa zisa grijă față de ”inechitățile” sociale și ”injustele” pensii nesimțite. Pensii introduse în 2015 clamând că reparați o nedreptate.
De fapt, ca să fim cât mai corecți, dumneavoastră, prin Ordonanța 59/2017 ați declanșat războiul legislativ și mediatic împotriva pensiilor militare de stat, pe care le-ați denumit (cu de la sine putere) ”pensii speciale”, dar ați lăsat neatinse adevăratele pensii speciale, cele ale magistraților, aleșilor și altor categorii favorizate care ar fi trebuit să facă obiectul OUG 59.
Având în vedere acest aspect, în numele militarilor în rezervă vă adresez următoarele întrebări la care și ei și eu așteptăm răspunsuri clare și la obiect:
- Cine a fost structura/ministerul/persoana cu funcţie de răspundere care a introdus în legea salarizării unitare fostul articol 40 care prevedea suspendarea actualizării pensiilor militarilor? În ce bază au fost introduse prevederi privind pensiile militare, într-o lege privind salarizarea?
- Vă rog să îmi aduceţi la cunoştinţă atât cine a fost inițiatorul art. VII din OUG 59/2017 (nume, prenume și funcție), cât şi documentul inițiatorului cu avizele primite. Astfel, răspunsul dat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale unei cereri de informaţii depuse la minister de către domnul general în retragere Gropan Nicolae, în data de 11.04.2017, specifica faptul că “Începând cu data de 1 Ianuarie 2016, pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special au devenit pensii militare de stat şi au ieşit din cadrul sistemului unitar al pensiilor publice, fiind incluse în SISTEMUL PENSIILOR MILITARE DE STAT. Totodată Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu a fost iniţiatorul niciunui demers cu privire la modificarea şi completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.”
- Dacă cele afirmate în răspunsul de la punctul 2 al prezentei interpelări erau adevărate, de ce pe data de 30 Iunie 2017 aţi declarat: ”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la ea. Prin această ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând, nu scădem nici o pensie aflată în plată. Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine până la 15 septembrie. Trebuie să știe că nu li se mai actualizează pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se indexează. E un principiu mult mai corect” ?
De ce în Iulie 2017, nu mai era valabil ce era valabil în luna Aprilie a aceluiași an?
- Dacă înainte de emiterea ordonanței nr. 59/2017 a fost efectuat vreun studiu de impact al art. VII din Ordonanță asupra sistemului militar, atât în plan financiar cât și strategic, operațional și social? Dacă a existat, solicit punerea la dispoziția comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a acestui studiu, semnat și asumat de cei care l-au emis.
- De ce dumneavoastră şi ministerul ce-l conduceţi aţi încălcat doamnă ministru, principiul autonomiei stipulate în Legea 223/2015, care prevede că aceasta este ” bazată pe organizarea, conducerea și administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale”?
- Dacă ordonanța 59/2015 intra în vigoare în Septembrie 2017, de ce a fost nevoie de ordonanță de urgență? În ce a constat urgența? A fost fără îndoială vorba de un abuz al guvernului și al inițiatorului acesteia, pentru că ordonanța nu s-a înscris în prevederile legale privind necesitatea introducerii acesteia.
- Dacă în momentul în care aţi făcut declarația de mai sus (30 iunie 2017) și a fost introdus art. VII în ordonanță, a fost respectat art. 5 punctul “c” din Legea 346/2006 – Legea organizării și funcționării Ministerului Apărării Naționale, care prevede că doar ministrul apărării are atribuțiuni privind ”elaborarea proiectelor de acte normative privind apărarea țării”?
- Dacă în emiterea ordonanței s-a ținut cont de principiile unicității, egalității și recunoștinței conținute în preambulul legii 223/2015? A mai rămas vreun principiu al legii nr. 223/2015 respectat în ordonanțele 57 și 59?
- Atunci când aţi sugerat celor aflaţi sub incidența legii 223/2015 să iasă la pensie dacă vor până la data de 15 Septembrie 2017, aţi avut în vedere decapitarea Sistemului Național de Apărare? Se ştia că până la data de 31 iulie 2017, ca urmare a zvonurilor apărute și declarațiilor dumneavoastră date presei, deja erau depuse cereri de pensionare din partea a 22 de chestori din M.A.I, 13 generali din S.R.I. și 22 din Armată? Aţi avut în vedere ori s-au calculat consecințele articolului VII din Ordonanța nr. 59/2017 cu toate implicațiile asupra nivelului de operabilitate a ministerelor lovite? La 31 Iulie 2017 președintele României a semnat trecerea în rezervă a 10 generali. Nici în ziua de astăzi nu au fost ocupate toate funcțiile eliberate în urma Ordonanței 59/2017, pentru că uneori e nevoie de ani de zile pentru formarea comandanților unor structuri cu atât mai mult a celor care trebuie să fie și interoperabili cu armatele NATO. Se cheltuiesc zeci și sute de mii de dolari pentru formarea unor specialişti profesionişti în structurile Sistemului Naţional de Apărare. Acești specialişti nu pot fi numiți aşa cum se numesc membrii AGA prin deconcentrate.
- Întrebareade mai sus pare mai mult retorică, având în vedere declaraţia dată în aceeași dată de 31 Iulie 2017: „Și-au dat foarte mulți demisia, foarte mulți generali. Vedeți care este diferența, nu au plecat cei „mici” în pensie, valul a fost la cei foarte mari. De fapt, cuantumul acestor legi speciale este important pentru cei cu funcții mari. Pensia medie în poliție este de 3500 de lei, pensia medie în armată este de 3200 de lei. Există cadre militare sau din poliție în rezervă care au pensii chiar foarte mici de 500-600 de lei, dar sunt și acele pensii uriaș Să știți că în această parte a sistemului, de aici s-a plecat. Noi această ordonanță o dăm cu aplicare în 15 septembrie. Deci, dacă vrea cineva să plece, o poate face, noi nu îl ținem cu forța” – declarație dată la România Tv în data de 31. 07.2017 și preluată de DC News.
- Pe cine aţi consultat când ministerul dumneavoastră a iniţiat Ordonanța nr. 59/2017 și a introdus dezastruosul articol VII la aceasta? Spre exemplu, doamna ministru Daniela Carmen Dan spunea în data de 2 august 2017 că, citez: „În ceea ce privește o eventuală decizie a Guvernului care să limiteze această situație de ieșiri masive la pensie la vârste tinere din partea angajaților sistemului de siguranță și securitate națională, MAI apreciază că o astfel de inițiativă nu se poate face cu aplicare peste noapte, așa cum susțin unii lideri sindicali. De altfel, MAI nu a inițiat și nu are un astfel de proiect în lucru. MAI apreciază că orice posibile modificări în acest domeniu trebuie să țină cont de interdicțiile, pericolele și riscurile specifice funcțiilor pe care le îndeplinesc angajații din sistemul de ordine și siguranță publică.”
Mai mult, chiar și primul ministru de atunci afirmase cu două zile mai înainte că ” ”Celebrele pensii militare… care au cauzat nişte hemoragii extraordinare în sistemele militare.
Toată lumea vrea să iasă la pensie acum, să nu se modifice legea ca să nu cumva să nu o mai prindă pe aia bună. Pleacă mii de oameni din sistem, la vârste la care (…) trebuiau să aducă plus valoarea în sistemele din care fac parte. Nu se va întâmpla aşa ceva.”
Cu toate acestea, s-a întâmplat, pentru că voința dumneavoastră a fost mai puternică și decât primul ministru. Cu ce v-a greșit armata României?
- Pe ce v-aţi bazat afirmația doamnă ministru, că numai gradele mari au trecut în rezervă în urma apariției OUG 59?O statistică întocmită de Casa Sectorială de Pensii a MApN arată că în perioada iulie–octombrie 2017 s-au înregistrat dosare de pensionare pentru un număr de 846 ofițeri și 988 de subofiț Deci nu numai că nu s-au pensionat doar gradele mari din armată, dar numărul celor cu grade mici a fost chiar mai mare.
Și atunci de unde aveați datele și de ce se folosește dezinformarea?
- Ce simulare a stat la baza afirmaţiei dumneavoastră că actualizarea pensiilor militarilor conform articolului 60 din legea 223/2015 nemodificată, ar duce la o dublare a acestora?
- În baza căror date aţi făcut doamnă ministru următoarea afirmație:”Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităţilor dintre categoriile de pensionari, dar şi în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut şi cu 300% în ultimii ani ca urmare a creşterii salariale semnificative în respectivele domenii de activitate. Pot să vă dau exemplu de pensie specială stabilită la un cuantum de aproximativ 7000 de lei în anul 2010 care a ajuns în prezent la valoarea de 22.000 de lei ca urmare a corelării cu creșterile salariale adoptate ulterior”.Concret, solicit să mi se răspundă ce se ştie la nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale despre următoarele aspecte:
- când au crescut ultima oară soldele militarilor;
- când a fost introdusă actualizarea pensiilor militare după soldele activilor;
- care pensii militare calculate în baza legii 223/2015 au crescut cu 300% în ultimii ani, ca urmare a actualizării cu creșterea salariilor? Să fie dat un exemplu.
- cui aparține pensia dată ca exemplu că a crescut din 2010 până în 2017 de la 7.000 lei la 22.000 lei și în baza cărei legi a fost calculată ?
- Ce inechități vor fi rezolvate în domeniul pensiilor militare dacă prin înghețarea actualizării pensiilor la soldele activilor, diferențele între pensiile celor ieșiți la pensie în 1990 vor fi de 5 ori mai mici decât ale celor ce trec în rezervă în 2019?
- La nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Socialese cunoaște doamnă ministru care este diferența dintre pensia unui veteran de război cu gradul de general și cea a unui general de brigadă care a ieșit la pensie în 2017? Să ni se spună, doamnă ministru când se va respecta principiul egalităț
- La nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se cunoaște doamnă ministru diferența dintre actualizare și indexare?Dacă da, de ce s-au modificat prin ordonanţă nu numai prevederile articolului 60 din Legea 223/2015 ci și terminologia, substituind termenul de “indexare” cu cel de “actualizare în baza creșterii inflației”?
- De ce ați retras militarilor dreptul de a li se indexa pensiile cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat ?
- Nu era suficient că li s-a anulat actualizarea în baza creșterii soldelor? Cu ce drept anulează o ordonanță de urgență un drept acordat de o lege organică?
- De ce la emiterea Ordonanței nr. 59/2017 nu s-au avut în vedere prevederile Deciziei 20/2000 a CCR privind egalitatea de tratament între pensiile magistraților și cele ale militarilor?
- Scopurile finale atinse prin actuala structură a articolelor 58-60 din Ordonanţa 59/2017 sunt:
- o economie la bugetul statului, economie care de altfel nu se probează, pentru că după cum se vede din procesul de actualizare început ca urmare a creșterii soldelor prin Legea 152/2017 nu e vorba de o creștere ci de o scădere a pensiilor.
- batjocorirea și umilirea militarilor, a armatei, singura structură care nu poate protesta nici măcar pe scările instituției ca magistrații și căreia nu îi ia nimeni apărarea deși ea apără întreaga țară.
- Decapitarea/înlocuirea conducerilor armatei și celorlalte structuri componente ale Sistemului Național de Apărare cu șefi promovați pe ochi frumoși și fideli partidului.
- Implicit aceasta duce atât la slăbirea capacității de apărare a țării, cât și, implicit, a flancului estic al NATO.
Este evident că trei din patru puncte au fost atinse.
Până atunci, solicit doamnă ministru, ca în calitatea dumneavoastră de for inițiator al Ordonanțelor nr 57/2015 şi nr. 59/2017, să retrageţi art. 40 din Ordonanța nr 57/2017 şi art. VII din OUG 59/2017, așa cum s-a procedat și cu art 40 al Legii salarizării unitare.
Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul verbal şi apoi în scris pe adresa grupului parlamentar USR din Camera Deputaţilor.
Cu stimă, Data
Deputat de Dâmboviţa 3 aprilie 2018
Dumitru Lupescu
Iată cum arăta locul destinat membrilor guvernului la momentul citirii interpelării.
Mulțumiri domnului col(r) Dumitru Lupescu pentru loialitatea față de militari, să îi țină Dumnezeu obiceiul!
Chiar dacă nu a fost prezentă la citirea interpelării, ea răspunzând unor întrebări prin telefon la B 1 TV în timpul acesta, doamna ministru este obligată de lege și regulamentul Camerei să dea răspuns, așa cum i s-a cerut în scris, la toate întrebările. Să vedem ce răspuns va primi domnul deputat.
http://www.cdep.ro/interpel/2018/i1464B.pdf
https://www.facebook.com/lupescu.dumitru.5/videos/1664895533579691/