Acasa
CPS a MApN despre situatia actualizarii pensiilor si recalculare
CPS a MApN despre situația actualizării pensiilor și recalculare
Scris de Marin Neacsu
Acum 3 săptămâni am fost invitat la activitatea de constituire a filialei Craiovene a AORR. Prezent la eveniment a fost și domnul general(r) Bălăceanu Virgil, președintele în exercițiu al asociației. S-a discutat atunci printre altele și situația întâlnirilor avute la București de dânsul și alți generali președinți de structuri asociative pe linia pensiilor militare, cu reprezentanți ai ministerului și Parlamentului. Am întrebat atunci de ce acești reprezentanți ai asociațiilor s-au dus cu lecția nefăcută la întâlniri (în special cea cu domnul Solomon) și nu au prezentat argumente concrete și solide în favoarea eliminării art. VII din OUG 59 și trebuie să se mai întâlnească de câteva ori sau să mai pregătească documente? Mi-a răspuns atunci domnul general Bălăceanu, că nu au aceste date, că au cerut MApN diferite date și informații dar nu au primit nimic. Ca om care are o corespondență destul de activă cu MApN pe linia cererii de informații și nu numai cu MApN, știind că cel puțin în ceea ce mă privește am primit întotdeauna informațiile cerute (mai mult sau mai puțin complete, dar am primit), mi-am exprimat mirarea și l-am rugat pe domnul general să îmi spună mie ce informații îi trebuie, oferindu-mă să încerc și eu. I-am reamintit apoi la câteva zile că aștept lista cu întrebări, dar nu am primit nimic. Atunci, pentru a verifica în ce măsură nemulțumirea domnului general este justificată, am trimis Casei de pensii a MApN, în ziua de 14.03 o cerere de informații privind stadiul recalculărilor și actualizării pensiilor militare solicitând următoare date:
1. Când va începe procesul indexării (actualizării????) pensiilor militare conform art.59 din L-223/2015, având în vedere faptul că în anul 2017, rata inflației a fost de 3,3, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică luna Ianuarie 2018, informație furnizată și de mediafax (http://www.mediafax.ro/economic/inflatia-din-2017-la-cel-mai-ridicat-nivel-dupa-cea-din-2013-topul-scumpirilor-de-anul-trecut-16925249).
2. Care este situația procesului de actualizare a pensiilor ca urmare a creșterii salariilor din luna Iunie 2017 prin legea 152/2017 ?
– Cât la suta din pensii au fost actualizate, pe categorii de cadre și total?
– Care este impactul financiar rezultat în urma actualizării până în prezent (valoric)?
– Câte pensii au crescut ca urmare a actualizării și care este procentul de creștere (pe categorii de cadre și total)?
– Dacă au fost emise Decizii de actualizare și dacă da, în baza cărei legi, cărui articol?
3. Care este situația recalculărilor pentru pensionarii cărora la sfârșitul lunii decembrie 2017 nu le fuseseră recalculate, din diverse motive pensiile?
– Ce soluție a fost adoptată?
– În baza cărei prevederi legale li se recalculează pensiile?
– Care este numărul de pensii recalculate din cele restante?
– Câte pensii au rămas necalculate până la data aceasta?
– Dacă sunt șanse ca până la termenul prevăzut să se încheie procesul recalculării pensiilor militarilor?
Spre cinstea instituției, ieri, după doar 12 zile am primit răspuns și mi s-a re-confirmat faptul că doar copilul care nu cere nu primește țâță, deci domnii generali fie nu au cerut fie ne dau nouă tetina. Rămâne să mă dumiresc și poate mă decid să înțărc. Dacă însă au trimis cerere de informații și nu au primit răspuns, poate au o copie a cererii trimise, pentru a trage MApN la răspundere pentru nerespectarea legii 544. Oricum, din câte știu eu, atunci când se pupă mâna, nu se dau răspunsuri.
Revenind la cererile mele, iată răspunsul primit de la CPS :
După cum se constată, sunt unele răspunsuri de interes pentru pensionari, dar mai ales pentru cei care vor merge la ”negocieri” cu politicienii, și pentru cei care au susținut că actualizarea pensiilor cu creșterea soldelor activilor ar bulversa bugetul țării, ar necesita 11 miliarde de lei, ar bloca sistemul de pensii și ar duce România în colaps. Răspunsul se poate constitui în probă și pentru cei care au cerut să se facă simulări privind actualizarea pensiilor, căci răspunsul CPS este ”cea mai bună simulare”. Din peste 25000 de pensii actualizate, au crescut 100, adică o pensie din 250, adică 0,4%. Din păcate CPS nu a răspuns și cu cât au crescut aceste pensii prin actualizare dar din informațiile mele este vorba de câteva zeci de lei cel mult.
Și atunci de ce a fost introdus art, VII al OUG 59? DIN CÂTE SE VEDE CU OCHIUL LIBER ȘI SE PROBEAZĂ PE VIU NU PRIN SIMULĂRI MINCINOASE, ACTUALIZAREA PENSIILOR PE BAZA CREȘTERI SOLDELOR, NU NUMAI CĂ NU PROVOACĂ UN DEZASTRU FINANCIAR, DAR AR PUTEA CHIAR SĂ ADUCĂ ECONOMII LA BUGETUL CPS, PENTRU CĂ DACĂ CELELALTE 24900 DE PENSII NU AU CRESCUT, ÎNSEAMNĂ CA AU SCĂZUT SAU, CA SĂ FOLOSESC UN TERMEN LA MODĂ, AU CRESCUT NEGATIV. CUM SE JUSTIFICĂ ATUNCI CAP VII AL ORDONANȚEI 59? Să explice domnul Fifor cel care spunea că pentru actualizare e nevoie de 11miliarde de lei. În câte miliarde de ani domnule Fifor?
Și pentru că unii au amnezie de primăvară și nu mai țin minte ce au declarat toamna, postez aici înregistrarea AUDIO a afirmației domnului ministru, cum că actualizarea pensiilor în funcție de soldele activilor ar provoca un impact financiar de 11 miliarde de lei, pe care bugetul nu îl poate duce.
Din ceea ce știu eu, luni, 02. 04. 2018, doamna Olguța Vasilescu va fi interpelată în Parlament pe acest subiect. Să vedem ce, cum și când va răspunde, având în vedere cifrele avansate de ea în sezonul primăvară – toamnă 2017.
Ar mai fi de discutat și legalitatea emiterii Deciziei de actualizare, pentru că așa cum am mai spus în alt articol, Ordinul M-25/2015, la Anexa 2 , art 1 prevede că NU SE EMIT DECIZII la actualizare și /sau/ indexare. Răspunsul trimis de CPS la această întrebare este total aiuristic, eu am întrebat cât costă merele iar ei îmi spun că gutuile sunt galbene, făcând trimitere la art 74(1) din legea 223, articol care se referă la emiterea deciziilor în caz de întrerupere, supendare și reluare a pensiei, sau alte modificări, dar acelasi articol la punctul 2 specifică și el la fel de clar faptul că actualizarea și indexare nu constituie modificări ale pensiei, sunt doar majorări, care nu necesită decizie de pensie, așa cum nici la indexarea din 2017 nu s-a emis decizie.DECI CASA DE PENSII COMITE O ILEGALITATE PRIN EMITEREA ACESTOR DECIZII.
Un alt aspect neclarificat de răspunsul CPS este cel legat de procesul recalculării, prorogate prin OG 90/2017. Cum aici nu s-a răspuns practic de loc la întrebările mele, am răspuns CPS astăzi, solicitând clarificări pe toate aspectele neelucidate de prezentul răspuns.
În concluzie, dacă vrei, poți! Cine cumpără niște ADIDAS TORSION și pentru unii lideri ai asociațiilor care ne reprezintă plângerile, că de interese nu vreau să pomenesc?
Vă voi informa imediat ce primesc răspunsul și cu privire la cererea de re-informare trimisă azi.