Acasa
OUG 59 se întoarce împotriva Olguței Vasilescu
Scris de Marin Neacsu
Lia Olguța Vasilescu, cunoscută și drept…nu mai spun cum, întinerește pe zi ce trece. Nu știu dacă i se trage de la sughiț sau de la ceva cosmeticale secrete trimise de blonda din Costa Rica, dar a ajuns la vârsta întrebărilor. Cred că totuși mai corect ar fi să spun vremea întrebărilor.
După ce timp de aproape un an de zile, din primăvara până în toamna lui 2017, cunoscuta Olguța Vasilescu a făcut spume la gură vorbind despre pensiile militare de stat pe care le considera pensii speciale și asmuțea, prin canalele și canalizările tv obediente împotriva militarilor și a Legii 223, culminând cu emiterea Ordonanței 59, a venit timpul să și răspundă pentru vorbele și faptele sale.
Am scris și descris pe larg și la concret, cu literă și articole de lege ce „greșeli” a făcut doamna ministru și ce riscă prin emiterea acelei ordonanțe, mai concret a părții care privește pensiile militare, nu le mai repet acuma. După emiterea ordonanței, deci după ce și-a atins scopul, dar poate și realizând că a depășit măsura, din toamnă, doamna Vasilescu a refuzat să mai comenteze problema pensiilor militare declarând că nu e treaba ei, să fie întrebat ministrul apărării, căci pensiile militare nu intra în jurisdicția ministerului muncii. Ciudat, dar din Mai 2017 până în August, nu putea nimeni să vorbească despre ele fără să îi ceară avizul. Brusc, după luna August a declarat Silentio Stampa, realizând că se îngroașă gluma.
Între timp au mai încercat câțiva să o tragă de poale, dar așa, la mod declarativ, chiar dacă s-au lăudat că au deschis acțiune în instanță nu mai dezvolt șansele de reușită sunt aproape de zero.
Luni, 16.04.2018 doamna Vasilescu a avut zi plină. Pe lângă activitatea zilnică la minister, sau partid, a mai avut două sesiuni de răspunsuri la întrebări, una la Parchetul General, alta la Camera deputaților. La prima s-a dus, dar nu a spus ce a spus, nici măcar de ce a fost chemată, semn că nu i-a picat bine, la alta nu a participat, și nici nu a răspuns, semn că i-a rămas în gât. Este vorba de o interpelare, în plenul Camerei Deputaților, în sesiunea de după amiază, unde deputatul Dumitru Lupescu, colonel în rezervă, a dat citire unei interpelări care fusese depusă cu două săptămâni înainte dar datorită schimbării programului, a tot fost amânată citirea ei sau cine știe, a fost poate o strategie a secretariatului pentru a-i da timp doamnei să se pregătească. Interpelarea se adresa bineînțeles, doamnei Olguța Vasilescu, având ca subiect Ordonanța 59 și prigoana declanșată de aceasta împotriva militarilor. În interpelarea, intitulată ”Cu ce v-a greșit armata doamnă ministru Olguța Vasilescu?” domnul colonel Lupescu adresează doamnei menționate mai sus, o serie de întrebări privind jihadul dezlănțuit de aceasta împotriva militarilor, mergând până la efectele devastatoare în ceea ce privește conducerea armatei prin ceea ce chiar prim ministrul Tudose numea ”hemoragia” provocată sistemului național de apărare de doamna ministru când a anunțat că cei care vor să iasă la pensie, să iasă până în septembrie când intră în vigoare ordonanța. Aceste vorbe și efectele lor, ca și alte declarații și fapte ale doamnei ministru sunt cuprinse în această interpelare la care doamna Olguța Vasilescu este puțin obligată de regulamentul Camerei deputaților să dea răspuns, căci dacă la întrebările ziariștilor, ale liderilor de sindicat și asociații poate răspunde sau nu, sau poate răspunde la mișto, interpelările în Parlament au alt regim, legea o obligă să răspundă, iar răspunsul se constituie în document oficial cu răspundere penală. Iată de ce este importantă această interpelare, mult mai importantă decât o declarație politică, o scrisoare deschisă, avertisment sau mai știu eu ce formă de protest. Iată ce conține această interpelare:
”Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Interpelare
Către: Doamna Lia Olguţa Vasilescu
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale
De la: Dumitru Lupescu
Deputat USR in Circumscripția Electorală nr. 16 Dâmboviţa
Obiectul interpelării: ”Cu ce v-a greșit armata doamnă ministru Lia Olguţa Vasilescu ?”
Stimată doamnă ministru,
S-a observat în ultimul an o preocupare constantă manifestată față de ”pensiile speciale”, preocupare motivată de dumneavoastră prin așa zisa grijă față de ”inechitățile” sociale și ”injustele” pensii nesimțite. Pensii introduse în 2015 clamând că reparați o nedreptate.
De fapt, ca să fim cât mai corecți, dumneavoastră, prin Ordonanța 59/2017 ați declanșat războiul legislativ și mediatic împotriva pensiilor militare de stat, pe care le-ați denumit (cu de la sine putere) ”pensii speciale”, dar ați lăsat neatinse adevăratele pensii speciale, cele ale magistraților, aleșilor și altor categorii favorizate care ar fi trebuit să facă obiectul OUG 59.
Având în vedere acest aspect, în numele militarilor în rezervă vă adresez următoarele întrebări la care și ei și eu așteptăm răspunsuri clare și la obiect:
- Cine a fost structura/ministerul/persoana cu funcţie de răspundere care a introdus în legea salarizării unitare fostul articol 40 care prevedea suspendarea actualizării pensiilor militarilor? În ce bază au fost introduse prevederi privind pensiile militare, într-o lege privind salarizarea?
- Vă rog să îmi aduceţi la cunoştinţă atât cine a fost inițiatorul art. VII din OUG 59/2017 (nume, prenume și funcție), cât şi documentul inițiatorului cu avizele primite. Astfel, răspunsul dat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale unei cereri de informaţii depuse la minister de către domnul general în retragere Gropan Nicolae, în data de 11.04.2017, specifica faptul că “Începând cu data de 1 Ianuarie 2016, pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special au devenit pensii militare de stat şi au ieşit din cadrul sistemului unitar al pensiilor publice, fiind incluse în SISTEMUL PENSIILOR MILITARE DE STAT. Totodată Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu a fost iniţiatorul niciunui demers cu privire la modificarea şi completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.”
- Dacă cele afirmate în răspunsul de la punctul 2 al prezentei interpelări erau adevărate, de ce pe data de 30 Iunie 2017 aţi declarat: ”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la ea. Prin această ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând, nu scădem nici o pensie aflată în plată. Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine până la 15 septembrie. Trebuie să știe că nu li se mai actualizează pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se indexează. E un principiu mult mai corect” ?
De ce în Iulie 2017, nu mai era valabil ce era valabil în luna Aprilie a aceluiași an?
- Dacă înainte de emiterea ordonanței nr. 59/2017 a fost efectuat vreun studiu de impact al art. VII din Ordonanță asupra sistemului militar, atât în plan financiar cât și strategic, operațional și social? Dacă a existat, solicit punerea la dispoziția comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a acestui studiu, semnat și asumat de cei care l-au emis.
- De ce dumneavoastră şi ministerul ce-l conduceţi aţi încălcat doamnă ministru, principiul autonomiei stipulate în Legea 223/2015, care prevede că aceasta este ” bazată pe organizarea, conducerea și administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale”?
- Dacă ordonanța 59/2015 intra în vigoare în Septembrie 2017, de ce a fost nevoie de ordonanță de urgență? În ce a constat urgența? A fost fără îndoială vorba de un abuz al guvernului și al inițiatorului acesteia, pentru că ordonanța nu s-a înscris în prevederile legale privind necesitatea introducerii acesteia.
- Dacă în momentul în care aţi făcut declarația de mai sus (30 iunie 2017) și a fost introdus art. VII în ordonanță, a fost respectat art. 5 punctul “c” din Legea 346/2006 – Legea organizării și funcționării Ministerului Apărării Naționale, care prevede că doar ministrul apărării are atribuțiuni privind ”elaborarea proiectelor de acte normative privind apărarea țării”?
- Dacă în emiterea ordonanței s-a ținut cont de principiile unicității, egalității și recunoștinței conținute în preambulul legii 223/2015? A mai rămas vreun principiu al legii nr. 223/2015 respectat în ordonanțele 57 și 59?
- Atunci când aţi sugerat celor aflaţi sub incidența legii 223/2015 să iasă la pensie dacă vor până la data de 15 Septembrie 2017, aţi avut în vedere decapitarea Sistemului Național de Apărare? Se ştia că până la data de 31 iulie 2017, ca urmare a zvonurilor apărute și declarațiilor dumneavoastră date presei, deja erau depuse cereri de pensionare din partea a 22 de chestori din M.A.I, 13 generali din S.R.I. și 22 din Armată? Aţi avut în vedere ori s-au calculat consecințele articolului VII din Ordonanța nr. 59/2017 cu toate implicațiile asupra nivelului de operabilitate a ministerelor lovite? La 31 Iulie 2017 președintele României a semnat trecerea în rezervă a 10 generali. Nici în ziua de astăzi nu au fost ocupate toate funcțiile eliberate în urma Ordonanței 59/2017, pentru că uneori e nevoie de ani de zile pentru formarea comandanților unor structuri cu atât mai mult a celor care trebuie să fie și interoperabili cu armatele NATO. Se cheltuiesc zeci și sute de mii de dolari pentru formarea unor specialişti profesionişti în structurile Sistemului Naţional de Apărare. Acești specialişti nu pot fi numiți aşa cum se numesc membrii AGA prin deconcentrate.
- Întrebareade mai sus pare mai mult retorică, având în vedere declaraţia dată în aceeași dată de 31 Iulie 2017: „Și-au dat foarte mulți demisia, foarte mulți generali. Vedeți care este diferența, nu au plecat cei „mici” în pensie, valul a fost la cei foarte mari. De fapt, cuantumul acestor legi speciale este important pentru cei cu funcții mari. Pensia medie în poliție este de 3500 de lei, pensia medie în armată este de 3200 de lei. Există cadre militare sau din poliție în rezervă care au pensii chiar foarte mici de 500-600 de lei, dar sunt și acele pensii uriaș Să știți că în această parte a sistemului, de aici s-a plecat. Noi această ordonanță o dăm cu aplicare în 15 septembrie. Deci, dacă vrea cineva să plece, o poate face, noi nu îl ținem cu forța” – declarație dată la România Tv în data de 31. 07.2017 și preluată de DC News.
- Pe cine aţi consultat când ministerul dumneavoastră a iniţiat Ordonanța nr. 59/2017 și a introdus dezastruosul articol VII la aceasta? Spre exemplu, doamna ministru Daniela Carmen Dan spunea în data de 2 august 2017 că, citez: „În ceea ce privește o eventuală decizie a Guvernului care să limiteze această situație de ieșiri masive la pensie la vârste tinere din partea angajaților sistemului de siguranță și securitate națională, MAI apreciază că o astfel de inițiativă nu se poate face cu aplicare peste noapte, așa cum susțin unii lideri sindicali. De altfel, MAI nu a inițiat și nu are un astfel de proiect în lucru. MAI apreciază că orice posibile modificări în acest domeniu trebuie să țină cont de interdicțiile, pericolele și riscurile specifice funcțiilor pe care le îndeplinesc angajații din sistemul de ordine și siguranță publică.”
Mai mult, chiar și primul ministru de atunci afirmase cu două zile mai înainte că ” ”Celebrele pensii militare… care au cauzat nişte hemoragii extraordinare în sistemele militare.
Toată lumea vrea să iasă la pensie acum, să nu se modifice legea ca să nu cumva să nu o mai prindă pe aia bună. Pleacă mii de oameni din sistem, la vârste la care (…) trebuiau să aducă plus valoarea în sistemele din care fac parte. Nu se va întâmpla aşa ceva.”
Cu toate acestea, s-a întâmplat, pentru că voința dumneavoastră a fost mai puternică și decât primul ministru. Cu ce v-a greșit armata României?
- Pe ce v-aţi bazat afirmația doamnă ministru, că numai gradele mari au trecut în rezervă în urma apariției OUG 59?O statistică întocmită de Casa Sectorială de Pensii a MApN arată că în perioada iulie–octombrie 2017 s-au înregistrat dosare de pensionare pentru un număr de 846 ofițeri și 988 de subofiț Deci nu numai că nu s-au pensionat doar gradele mari din armată, dar numărul celor cu grade mici a fost chiar mai mare.
Și atunci de unde aveați datele și de ce se folosește dezinformarea?
- Ce simulare a stat la baza afirmaţiei dumneavoastră că actualizarea pensiilor militarilor conform articolului 60 din legea 223/2015 nemodificată, ar duce la o dublare a acestora?
- În baza căror date aţi făcut doamnă ministru următoarea afirmație:”Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităţilor dintre categoriile de pensionari, dar şi în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut şi cu 300% în ultimii ani ca urmare a creşterii salariale semnificative în respectivele domenii de activitate. Pot să vă dau exemplu de pensie specială stabilită la un cuantum de aproximativ 7000 de lei în anul 2010 care a ajuns în prezent la valoarea de 22.000 de lei ca urmare a corelării cu creșterile salariale adoptate ulterior”.Concret, solicit să mi se răspundă ce se ştie la nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale despre următoarele aspecte:
- când au crescut ultima oară soldele militarilor;
- când a fost introdusă actualizarea pensiilor militare după soldele activilor;
- care pensii militare calculate în baza legii 223/2015 au crescut cu 300% în ultimii ani, ca urmare a actualizării cu creșterea salariilor? Să fie dat un exemplu.
- cui aparține pensia dată ca exemplu că a crescut din 2010 până în 2017 de la 7.000 lei la 22.000 lei și în baza cărei legi a fost calculată ?
- Ce inechități vor fi rezolvate în domeniul pensiilor militare dacă prin înghețarea actualizării pensiilor la soldele activilor, diferențele între pensiile celor ieșiți la pensie în 1990 vor fi de 5 ori mai mici decât ale celor ce trec în rezervă în 2019?
- La nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Socialese cunoaște doamnă ministru care este diferența dintre pensia unui veteran de război cu gradul de general și cea a unui general de brigadă care a ieșit la pensie în 2017? Să ni se spună, doamnă ministru când se va respecta principiul egalităț
- La nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se cunoaște doamnă ministru diferența dintre actualizare și indexare?Dacă da, de ce s-au modificat prin ordonanţă nu numai prevederile articolului 60 din Legea 223/2015 ci și terminologia, substituind termenul de “indexare” cu cel de “actualizare în baza creșterii inflației”?
- De ce ați retras militarilor dreptul de a li se indexa pensiile cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat ?
- Nu era suficient că li s-a anulat actualizarea în baza creșterii soldelor? Cu ce drept anulează o ordonanță de urgență un drept acordat de o lege organică?
- De ce la emiterea Ordonanței nr. 59/2017 nu s-au avut în vedere prevederile Deciziei 20/2000 a CCR privind egalitatea de tratament între pensiile magistraților și cele ale militarilor?
- Scopurile finale atinse prin actuala structură a articolelor 58-60 din Ordonanţa 59/2017 sunt:
- o economie la bugetul statului, economie care de altfel nu se probează, pentru că după cum se vede din procesul de actualizare început ca urmare a creșterii soldelor prin Legea 152/2017 nu e vorba de o creștere ci de o scădere a pensiilor.
- batjocorirea și umilirea militarilor, a armatei, singura structură care nu poate protesta nici măcar pe scările instituției ca magistrații și căreia nu îi ia nimeni apărarea deși ea apără întreaga țară.
- Decapitarea/înlocuirea conducerilor armatei și celorlalte structuri componente ale Sistemului Național de Apărare cu șefi promovați pe ochi frumoși și fideli partidului.
- Implicit aceasta duce atât la slăbirea capacității de apărare a țării, cât și, implicit, a flancului estic al NATO.
Este evident că trei din patru puncte au fost atinse.
Până atunci, solicit doamnă ministru, ca în calitatea dumneavoastră de for inițiator al Ordonanțelor nr 57/2015 şi nr. 59/2017, să retrageţi art. 40 din Ordonanța nr 57/2017 şi art. VII din OUG 59/2017, așa cum s-a procedat și cu art 40 al Legii salarizării unitare.
Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul verbal şi apoi în scris pe adresa grupului parlamentar USR din Camera Deputaţilor.
Cu stimă, Data
Deputat de Dâmboviţa 3 aprilie 2018
Dumitru Lupescu
Iată cum arăta locul destinat membrilor guvernului la momentul citirii interpelării.
Mulțumiri domnului col(r) Dumitru Lupescu pentru loialitatea față de militari, să îi țină Dumnezeu obiceiul!
Chiar dacă nu a fost prezentă la citirea interpelării, ea răspunzând unor întrebări prin telefon la B 1 TV în timpul acesta, doamna ministru este obligată de lege și regulamentul Camerei să dea răspuns, așa cum i s-a cerut în scris, la toate întrebările. Să vedem ce răspuns va primi domnul deputat.
http://www.cdep.ro/interpel/2018/i1464B.pdf
https://www.facebook.com/lupescu.dumitru.5/videos/1664895533579691/
Paratul Basescu, intr-o actiune de raspundere delictuala formulata de pensionarii rezervisti
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 17 Aprilie 2018 17 Aprilie 2018
- Accesări: 2044 2044
Pârâtul Băsescu, într-o acţiune în răspundere delictuală formulată de pensionarii rezervişti
Caricaturi de Cristinel Zaharie
Declaraţia din 13 martie a.c. prin care Băsescu s-a ales cu calitatea procesuală de pârât:
„În general, suntem împotriva pensiilor speciale, care sunt furt. Indiferent cine are pensii speciale fură bani. Nu sunt pensii rezultate din contribuţie.
Sigur, îi vedem la televizor, ne povestesc cum sunt ei cu arma la picior, dorm cu puşca în pat şi de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuţie la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluţie, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei şi deodată şi-au dat seama că le trebuie pensii speciale”, a susţinut Traian Băsescu.
Comunicat
Astăzi 10.04.2018 Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari a acţionat în judecată pe Pârâtul Traian Basescu pentru atingeri grave aduse demnităţii pensionarilor militari.
La acţiunea Ligii s-au raliat şi Federaţia Militarilor din România, ANCMMRR-,,Alexandru Ioan Cuza"- preşedinte dl.Gl.lt.(rtr) Neculai Bahnareanu , AORR- preşedinte Gl.lt.(r) Bălăceanu Virgil , ROMIL - preşedinte Col.(r) Tudor Marian, ANDLIC - preşedinte Col.(rtr) Dobre Tudorel, ACMRR-SIE - Gl.bg.(rtr) Neghiu Petre.
Este un prim semnal - pentru toţi cei care mai îndrăznesc să denigreze militarul Român - că nu vom mai îngădui acest fapt.
România trebuie să se aşeze o dată în matca sa firească, în care legile şi principiile morale trebuie să guverneze toată viaţa cetăţii.
Tot respectul pentru slujitorii Ţării în haină militară !
SEMNEAZĂ
Gen. rtr Nicolae Gropan, preşedintele LIGII PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR PENSIONARILOR MILITARI
> Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI > Informaţii dosar
Informaţii dosar
|
|
Casele de pensii ale MApN și MAI se dau cap în cap
Casele de pensii ale MApN și MAI se dau cap în cap
Scris de Marin Neacșu
Încep acest articol prin a-mi cere din nou scuze față de cititori pentru greșeala comisă în articolul anterior, cel privind indexarea din 2017. Repet, efectiv uitasem de Ordonanța 99/2016 cea în baza căreia s-au majorat pensiile în Ianuarie 2017. Cu atâtea modificări și încălcări ale ordinelor și legilor proprii, e normal să nu mai știi pe ce lume ești. Promit să fiu mai atent.
Dar iată că totuși nu numai eu mă încurc, iar dacă o fac, ridic mâna sportiv iar efectele greșelilor mele sunt totuși fără efecte asupra altora sau asupra pensiilor.
Vă amintiți răspunsul dat de CPS a MApN privind situația procesului de actualizare pe data de 26.03.2017. La punctul 2, la întrebarea mea privind baza legală a emiterii deciziilor de actualizare mi s-a răspuns că baza o constituie art. 74(2) din legea 223 care prevede că „Nu constituie modificare a drepturilor de pensie măsurile de indexare și actualizare a pensiilor generate de evoluția estimată a indicelui prețurilor de consum corelată cu creșterile medii salariale, acordate prin hotărâri ale Guvernului, cu excepția primei actualizări reglementate de art. 60 alin. (1).”
Un prieten mi-a explicat azi dimineață că totuși CPS a MApN ar avea dreptate, pentru că ultima propoziție a acestui articol spune că excepție la ne-emiterea deciziilor la actualizare și indexare, o face prima actualizare care în concepția CPS a MApN ar fi cea din Iulie 2017, în baza legii 152.
Aparent ar avea dreptate, dar sunt două elemente care îi contrazic.
Primul ar fi trimiterea din finalul art. 74(2), la prevederile art. 60(2), care spune: „(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 și 108 și în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:”
Dar articolele 29 și 30 la care face referire articolul 60, fac trimitere la baza de calcul avută în vedere la recalculare ocazie cu care s-a făcut așa cum cere legea, actualizarea bazei de date. Deci prima actualizare, la care face referire articolul 60 este cea care s-a pus în aplicare la procesul recalculării conform legii 223 prin articolele 29 și 30.
Rezultă că actualizarea din Iulie 2017 nu este prima, deci nu trebuie să se emită decizie.
Al doilea element care contrazice punctul de vedere al CPS a MApN, este, așa cum am mai spus, articolul 1 al Anexei 2 a Ordinului M25/2015, care este un ordin comun al miniștrilor din structurile cărora li se aplică legea 223 și cuprinde PROCEDURILE DE RECALCULARE ȘI ACTUALIZARE A PENSIILOR MILITARE DE STAT. Iată, încă odată, ce spune articolul „Actualizarea pensiilor militare de stat prevăzută la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează de către casele de pensii sectoriale, de regulă din oficiu, pe baza informaţiilor din bazele de date proprii, fără a fi emise decizii în acest sens, conform prevederilor din anexa nr. 1 la ordin şi prevederilor legale în vigoare la data prevăzută de lege la data actualizării pensiilor.”
Păi dacă acest ordin cuprinde instrucțiuni privind aplicarea Legii 223 și specifică în mod și mai clar decât Legea, fără alte excepții, pe care le exclude pentru că nu se mai crea confuzii și interpretări, așa cum s-a și întâmplat, că nu se emit decizii la actualizare și indexare, DE CE TOTUȘI CEI CARE TREBUIE SĂ APLICE LEGEA ÎN BAZA PROCEDURILOR EMISE DE MINISTERELE DE RESORT, CĂ DOAR DE AIA AU FOST EMISE, CA SĂ ȘTIE EI CUM SĂ O APLICE, EMIT DECIZII? Pentru că legea este interpretabilă? Dar ORDINUL M-25 A CLARIFICAT ACEST ASPECT, TOCMAI CA SĂ NU MAI FACĂ NIMENI INTERPRETĂRI, FĂRĂ EXCEPȚII. Întrebarea care se pune și este absolut logică, este dacă NU CUMVA ÎNLOCUIREA TERMENULUI INDEXARE CU CEL DE ACTUALIZARE, S-A FĂCUT TOCMAI PENTRU A SE EMITE (conform art. 74(1) DECIZII ȘI LA INDEXARE, cu un scop pe care îl vom înțelege abia când vom fi loviți de o nouă lege sau ordonanță?
Dar, pentru a face brambureala și mai mare și pentru a arăta în ce constă măreția legilor române, MAI a dat un comunicat pe data de 20.03.2018, pe care îl postez mai jos.
Conform acestui comunicat, la MAI, se face indexarea – chiar dacă pe anul 2018, inflația a fost negativă - deși MApN a declarat că nu se face (aici le dau dreptate celor de la MApN), dar se va păstra cuantumul cel mai avantajos. Este adevărat, decizia MAI are în vedere art. 59 al legii 223 modificate prin OUG 59, articol care prevede struțo-cămila aia de „actualizare cu rata inflației” care de fapt trebuie să se numească indexare.
Deci doamna Dan îi dă un cap în gură domnului Fifor. Ei bine, nu ar fi prima persoană, care îi dă un cap în gură domnului Fifor. Dacă vă amintiți recentul Congres al PSD sau CPEx, cum i-o mai spune, și tânăra stea a gimnasticii politice, donșoara Irina i-a luat de mânuță pe domnul Fifor și pe doamna Firea și i-a așezat în bancă și la propriu și la figurat. Rău a ajuns armata, dacă ministrul ei este pus în bancă de o locțiitoare cu caș la gură. Cu așa ministru, livreaua propusă ca uniformă pentru armată se potrivește ca o mănușă.
Dar să revenim la comunicatul MAI. Contradicția despre care vorbeam dintre cele două ministere, nu se oprește aici. Prin același comunicat, doamna Carmen ot Zimnicea, mai dă un cap în gură domnului Fifor, sau MApN, pentru că după cum se vede, anunță clar că „actualizarea se va realiza fără emiterea unor decizii de actualizare, conform (țineți-vă bine) articolului 74(2) din Legea 223.”
De data asta chiar că nu mai știi ce să crezi.
Cum este posibil, ca două case de pensii, aparținând a două ministere care au lucrat la emiterea aceleiași legi și aceluiași ordin împreună, cot la cot, să ia două decizii opuse având ca bază același articol de lege? Domnule Zegrean, vedeți unde duce măreția legilor române? Eram obișnuit să văd două decizii ale instanțelor, diametral opuse pe același caz, cum a fost recent cazul Familiei Cosma, dar acolo e de înțeles, unii țin cu TAO și alții cu MAO, dar aici, care e miza bătăii de joc?
Dacă cei de la MAI și-ar fi justificat decizia sau anunțul prin aplicarea art. 1 din anexa 2 a Ordinului M-25, i-aș fi pupat, dar să vii cu același articol cu care cei de la MApN se justifică pentru emiterea deciziilor de actualizare, este ceva ce nici Kafka nu și-ar fi imaginat. NICI NU MAI CONTEAZĂ CINE A DECIS SAU ANUNȚAT PRIMUL, TOT DE RÂSUL LUMII SUNTEM.
Cine descurcă acum ițele, pentru că în mod cert cineva greșește. Chiar dacă până la urmă vor da vina pe un „funcționar” care a mutat o virgulă, sau un secretar de stat care a înțeles greșit, ca domnul Nasta, adevărul este că ambele Case Sectoriale s-au raportat greșit la art. 74, ei trebuind să aibă în vedere procedurile de aplicare a Legii 223, pentru că SUNT EMISE TOCMAI PENTTRU CLARIFICAREA NECLARITĂȚILOR ȘI PENTRU A ARĂTA CUM TREBUIE INTERPRETATĂ ȘI APLICATĂ LEGEA. Acesta este rostul acestor metodologii sau proceduri de aplicare a legilor. Mai știu că este o cutumă ca nici o lege să nu fie pusă în aplicare până la emiterea metodologiei de aplicare. Ori la noi aceste metodologii se emit pentru a fi încălcate. C’așa-i în armată.
http://www.mai.gov.ro/documente/structuri/Casa_Pensii/comunicat.pdf
Centenarul Marii Uniri
- Detalii
- Categorie: Activitati Activitati
- Publicat: 25 Martie 2018 25 Martie 2018
- Accesări: 1568 1568
CENTENARUL MARII UNIRI
UNIREA BASARABIEI: PRIMA TREAPTA SPRE IDEALUL ROMANIEI MARI
În contextul geopolitic de azi, aniversarea Unirii Basarabiei cu România, moment care a marcat începutul unui an 1918 memorabil, are o încărcătură aparte. Spre deosebire de Transilvania, Basarabia este încă ruptă din trupul ţării, iar balansul actualei Republici Moldova între est şi vest şi tensiunile care au dus la afirmarea unui nou război rece între Rusia şi NATO demonstrează că problema teritoriului dintre Prut şi Nistru este una de actualitate şi, de asemenea, o rană încă deschisă în conştiinţa naţională. |
În anul 1917, când revoluţiile s-au succedat în Imperiul Ţarist, începând cu cea din februarie care a dus la abdicarea lui Nicolae al II-lea şi până la „Marea revoluţie socialistă din Octombrie”, mişcarea de eliberare naţională a românilor din Basarabia a cunoscut o dezvoltare constantă, începând cu înfiinţarea la Chişinău, în martie-aprilie, a Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui program sublinia necesitatea unei largi autonomii a regiunii şi dobândirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru români. În spiritul vremurilor, au avut loc numeroase întruniri şi acţiuni de organizare: Congresul Uniunii Cooperativelor din Basarabia, Congresul ţăranilor din Basarabia, Congresul corpului didactic din Basarabia şi multe altele.
Drumul spre autonomia Basarabiei
La Congresul Popoarelor din Rusia, desfăşurat la Kiev între 8 şi 14 septembrie (stil vechi), au participat şi şase delegaţi moldoveni, care s-au pronunţat pentru autonomie în cadrul unei federaţii. Toamna anului 1917 a fost însă una tensionată;anarhia cuprindea Rusia şi, implicit, Basarabia, iar autorităţile se dovedeau neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. În această atmosferă a avut loc Congresul Soldaţilor Moldoveni, convocat de Comitetul Central Ostăşesc Român, care şi-a deschis şedinţele la 20 octombrie, în Chişinău. În adunările din 21 şi 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei şi alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul ţării, precum şi 44 de ostaşi din sânul Congresului ca deputaţi în Sfatul Ţării”. A fost redactat un document, „Rezoluţiile Congresului Ostăşesc Moldovenesc”, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” şi în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Ţării, format din 120 de deputaţi”.
Pe baza hotărârilor Congresului, la 21 noiembrie, Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările, fiind alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice. Numărul deputaţilor a fost majorat de la 120 la 150:105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, şapte ruşi, doi germani, doi bulgari, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Preşedinte a fost ales Ion Inculeţ, iar printre deputaţi se găseau personalităţi de frunte ale Basarabiei, precum Pantelimon Halippa, Ion Pelivan sau Ion Buzdugan. La 2 decembrie, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, ce urma să facă parte din Republica Federativă Democratică a Rusiei, care nici nu exista. La 7 decembrie, puterea executivă a fost încredinţată unui Directorat, sub preşedinţia lui Pantelimon Erhan.
Vestea unirii, primită cu bucurie în Lăpuşna (fotografie realizată cu ocazia vizitei prim-ministrului Alexandru Marghiloman, 1918)
În cursul lunii decembrie 1917, Basarabia a fost teatrul unor acţiuni anarhice ale forţelor armate sau a altor organisme care se opuneau Sfatului Ţării: Frontotdelul (comitetul de front) Comitetului muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău (de orientare bolşevică) şi RUMCEROD-ul cu sediul la Odesa, cea din urmă fiind prima organizaţie antiromânească creată de partidul bolşevic cu concursul lui Hristu (Cristian) Racovski şi Mihail Gheorghiu Bujor. Era condus de un comitet alcătuit din bolşevici basarabeni şi emigranţi din România, din care făcea parte, printre alţii, şi celebrul Max Goldstein, unul dintre autorii atentatului de la Senat din 1920. În aceste condiţii, exista riscul declanşării unui conflict civil în Basarabia, între mişcarea naţională moldovenească şi cea bolşevică.
Sfatul Ţării cere ajutorul Guvernului României
Faţă de această situaţie, la 14 decembrie, Sfatul Ţării a luat hotărârea, într-o şedinţă secretă, de a cere ajutor din afară şi a însărcinat Consiliul Directorilor să procedeze în consecinţă. În baza acestui mandat, la 22 decembrie 1917, Consiliul Directorilor Generali a trimis o telegramă ministrului de Război român, prin care solicita trimiterea la Chişinău „a unui regiment ardelenesc”. În consecinţă, Guvernul României a ordonat Marelui Cartier General ca Batalionul de voluntari români de la Kiev să se îndrepte spre capitala Basarabiei.
Abia sosit în gara din Chişinău la 24 decembrie, Batalionul românesc a fost atacat în tren de unităţi ale armatei ruse, „ardelenii fiind dezarmaţi, bătuţi şi făcuţi prizonieri”. Având în vedere pericolul care plana asupra Basarabiei, după îndelungi dezbateri, guvernul român a hotărât, la 4 ianuarie 1918, să autorizeze intervenţia Armatei Române în Basarabia. Onoarea conducerii operaţiunilor din Basarabia a revenit Corpului 6 Armată, căruia i-au fost puse la dispoziţie, la date diferite, Diviziile 11 şi 13 infanterie, 1şi 2 Cavalerie. Cele patru divizii destinate să acţioneze în Basarabia au trecut Prutul succesiv, acţionând pe direcţii independente, deşi au cooperat în anumite situaţii. În seara zilei de 13 ianuarie, brigăzile 21 şi 22 infanterie din Divizia 11 infanterie au intrat în Chişinău, fiind primite cu entuziasm de populaţie. A doua zi a intrat în capitala Basarabiei şi comandamentul diviziei, în frunte cu generalul Ernest Broşteanu.
Vestea intrării trupelor române în Basarabia a iritat autorităţile de la Petrograd, care au decis ruperea relaţiilor cu România, expulzarea diplomaţilor acreditaţi şi „păstrarea tezaurului care va fi restituit poporului român”. La 15 ianuarie, comandantul Diviziei 11 infanterie şi statul său major au participat la şedinţa Sfatului Ţării, gestul marcând primirea oficială a Armatei Române de către autorităţile de la Chişinău, ocazie cu care generalul Broşteanu a declarat: „Creaţi-vă viaţa dumneavoastră cum credeţi şi nimeni nu se amestecă în ea. În organizarea ei noi nu vă vom împiedica”. După ample dezbateri, la care au participat numeroase personalităţi politice, Sfatul Ţării a proclamat, nu întâmplător, la 24 ianuarie 1918, independenţa, cu unanimitate de voturi. Consiliul Directorilor se dizolva, puterea executivă trecând asupra Consiliului de Miniştri, în timp ce preşedintele Republicii rămânea Ion Inculeţ. Declaraţia de Independenţă a fost primită cu entuziasm, fiind văzută ca un prim pas spre Unire.
România, în dificultate
Aceste decizii extrem de importante au fost luate într-un climat general dominat de frământări şi incertitudine, în care nu doar proaspăta Republică Democratică Moldovenească, dar şi România se găseau într-o situaţie precară din punct de vedere politic şi militar. După semnarea armistiţiului de la Brest-Litovsk, care a marcat ieşirea Rusiei din Antantă, presiunile Puterilor Centrale asupra României, pentru semnarea unui armistiţiu, capătă un caracter ultimativ. Guvernul Brătianu îşi depune mandatul, iar generalul Averescu este însărcinat cu formarea noului guvern. Condiţiile cerute de Puterile Centrale erau deosebit de grele, având caracterul unui Diktat;la 19 februarie, în Consiliul de Coroană, generalul Averescu a precizat că soluţia acceptării condiţiilor era singura posibilă: se salva dinastia şi se înlesnea unirea cu Basarabia, ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, contele Czernin, promiţând ajutor diplomatic în acest sens.
Problema Basarabiei s-a complicat după ce, la începutul tratativelor de pace de la Buftea-Bucureşti, guvernul ucrainean (care încheiase deja o pace separată cu Puterile Centrale) a trimis o notă în care se sublinia că „Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Drept urmare, guvernul Ucrainei cerea să i se admită participarea la tratativele de pace, arogându-şi dreptul de a include deputaţi basarabeni în propria delegaţie şi neacceptând delegaţia Basarabiei independente. Ministrul de Externe german, Kühlmann, considera pretenţiile ucrainene ca fiind neîntemeiate;drept urmare, cererea guvernului de la Kiev a fost ignorată.
Delegaţii basarabeni prezenţi la Iaşi (Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu, preşedintele Consiliului de Miniştri) i-au propus generalului Averescu unirea, dar acesta s-a opus;se temea ca germanii să nu ceară în compensaţie Dobrogea, care îi interesa în mod deosebit pe bulgari. Dar sprijinul Germaniei se va dovedi esenţial pentru România: având ţeluri economice foarte precise, Berlinul s-a opus pretenţiilor ucrainene şi bulgare asupra Basarabiei şi Dobrogei. Unirea Basarabiei cu România ar fi fost imposibilă, în acel context, fără sprijinul Germaniei.
La 5 martie 1918, Alexandru Marghiloman este însărcinat cu formarea unui nou guvern, având menirea de a ajunge la o înţelegere cu Puterile Centrale, ceea ce a creat îngrijorare la Chişinău, prin prisma poziţiei Partidului Conservator asupra unor reforme, în special cea agrară. Situaţia a fost detensionată de regele Ferdinand, care, la 17 martie, a semnat scrisoarea adresată administratorului Domeniilor Coroanei, prin care se trecea, în mod practic, la împroprietărirea promisă de monarh cu doar un an în urmă, în 1917, limpezind poziţia statului român în privinţa împroprietăririi, care neliniştea îndeosebi ţărănimea din Basarabia.
27 martie: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”
În Basarabia dorinţa de Unire se dovedea una generală, cerută de numeroase cercuri politice, comitete şi adunări diverse. În acelaşi timp, contactele cu presa şi activiştii din România, în special de la Iaşi, deveneau tot mai intense. Partidul Naţional Moldovenesc a dus în această perioadă o activitate susţinută pentru extinderea influenţei în rândul opiniei publice. Tot la Iaşi, într-o şedinţă de guvern, la care au participat Ion Inculeţ, David Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis forma prin care urma să fie proclamată Unirea: guvernul român accepta solicitările de Unire venite din Basarabia şi urma să-şi exprime poziţia oficială după votul din Sfatul Ţării.
În după-amiaza zilei de 27 martie a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, în urma căreia a fost adoptată hotărârea de Unire. Ion Inculeţ declara: „Şedinţa de azi, domnilor deputaţi, va fi o şedinţă istorică pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să reuşim cu cinste în acest moment istoric”. Ulterior a luat cuvântul Alexandru Marghiloman, care a subliniat dorinţa guvernului român de a respecta drepturile şi libertăţile câştigate, urmând ca Sfatul Ţării să se ocupe de „rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului”. După ce Marghiloman şi ceilalţi reprezentanţi ai statului român s-au retras, Constantin Stere a ţinut un discurs care a produs o vie emoţie, arătând că „astăzi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare, extraordinară, asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”.
Reprezentaţii minorităţilor au declarat, în mare parte, că se vor abţine de la vot (excepţie făcând delegatul polonez), neavând împuternicirea necesară de a vota Unirea, în lipsa unei hotărâri a viitoarei adunări constituante, invocându-se şi un eventual referendum care să decidă soarta Basarabiei. După discuţii aprinse privind caracterul deschis al votului (decis de majoritate), s-a trecut la votarea rezoluţiei de unire propusă de Blocul Moldovenesc, rezultatul fiind de 86 de voturi pentru, trei contra şi 36 de abţineri. „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”. Declaraţia de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”. A urmat o scurtă alocuţiune a lui Alexandru Marghiloman, care a declarat că ia act de Declaraţia de Unire în numele poporului român şi al Regelui, la final spunând: „Trăiască România, una şi nedespărţită”.
Prima bucurie după ani grei de război
Declaraţia de Unire stabilea că Basarabia îşi păstra autonomia, având un sfat ales pe baza votului universal. Se precizau drepturile democratice recunoscute şi garantate – drepturile minorităţilor, libertatea personală şi multe altele – şi se stabilea ca provincia să fie reprezentată în forul legislativ al ţării de un număr de parlamentari raportat la numărul de locuitori, doi reprezentanţi ai Basarabiei urmând să facă parte din Consiliul de miniştri al României. Declaraţia de unire a fost primită cu mult entuziasm de românii de pretutindeni, prima bucurie după ani grei de război, iar la sfârşitul lui martie şi la început de aprilie au avut loc manifestaţii la Iaşi, unde delegaţia venită de la Chişinău a fost întâmpinată cu mult entuziasm. În cadrul dejunului oficial de la Palat, dat în cinstea delegaţiei basarabene, Regele a luat cuvântul, declarând, printre altele: „Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge... Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mame!”
Un ultim act al unirii a avut loc la 27 noiembrie 1918, imediat după adoptarea legii agrare, când Sfatul Ţării a emis următoarea declaraţie: „În urma unirii cu România mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului şi ţinuturile ungureşti, locuite de români, în hotarele Dunării şi Tisei, Sfatul Ţării declară că Basarabia renunţă la condiţiile de unire, stipulate în actul de la 27 martie, fiind încredinţată că în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul Ţării, în preziua Constituantei române, care se va alege pe baza votului universal, rezolvând chestia agrară după nevoile şi cerinţele poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul unirii din 27 martie şi declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România mamă”. Drept urmare, Sfatul Ţării s-a dizolvat, iar Consiliul de Directori a demisionat, deschizând calea unei uniri necondiţionate pentru o integrare ireversibilă în cadrul statului român întregit.
O teză falsă a istoriografiei sovietice
Teza potrivit căreia unirea Basarabiei cu România s-a realizat sub presiunea armatei române, promovată cu consecvenţă de istoriografia sovietică, nu se susţine. Modul în care a fost votată moţiunea de unire demonstrează cu claritate libertatea de opţiune a participanţilor, indiferent de originea etnică sau mediul politic din care proveneau. Locul şi rolul armatei române în Basarabia au fost subliniate de comandantul Corpului 6 Armată, generalul Ion Istrati, care a arătat într-un raport înaintat Marelui Cartier General că în perioada ianuarie-martie 1918 „misiunile trupelor noastre au constat în: preluarea armamentului de la populaţia rurală şi urbană;asigurarea celei mai complete ordini;împingerea peste Nistru a ultimelor coloanele ruse din Basarabia, care veneau din Moldova;asigurarea condiţiilor pentru ca activitatea agricolă, economică şi comercială să înceapă;adunarea şi inventarierea armamentului lăsat de trupele ruse;o purtare corectă, demnă şi desfăşurarea unei propagande active (conferinţe, şezători, baluri, coruri, concerte) prin care să se apropie populaţia de toate naţionalităţile, iar moldovenii, în special, să fie deşteptaţi la viaţa naţională, combătându-se agitaţiile străinilor contra noastră”. Generalul Istrati aprecia că marile unităţi aflate la est de Prut şi-au făcut pe deplin datoria.
În legătură cu rolul armatei române în actul unirii Basarabiei cu Ţara, Ion Inculeţ arăta mai târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mişcarea noastră naţională, intrarea armatei române în Chişinău a fost un element de primă importanţă, decisiv. Elementele româneşti au câştigat mai mult curaj şi mai multe speranţe pentru viitor”.
Din păcate, unirea Basarabiei cu România a fost departe de a fi „pururea şi totdeauna”. Rupt prin ultimatumul din iunie 1940, vremelnic readus alături de ţară în 1941-1944, soarta teritoriului dintre Prut şi Nistru rămâne şi astăzi o ecuaţie cu multe necunoscute. Avem o singură certitudine: de secole, dorinţa de unire e exprimată şi dincoace, şi dincolo de Prut, cu tragedii şi sacrificii înşirate în timp, pe care generaţiile de azi şi mâine au datoria să le cunoască.
În anul 1917, când revoluţiile s-au succedat în Imperiul Ţarist, începând cu cea din februarie care a dus la abdicarea lui Nicolae al II-lea şi până la „Marea revoluţie socialistă din Octombrie”, mişcarea de eliberare naţională a românilor din Basarabia a cunoscut o dezvoltare constantă, începând cu înfiinţarea la Chişinău, în martie-aprilie, a Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui program sublinia necesitatea unei largi autonomii a regiunii şi dobândirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru români. În spiritul vremurilor, au avut loc numeroase întruniri şi acţiuni de organizare: Congresul Uniunii Cooperativelor din Basarabia, Congresul ţăranilor din Basarabia, Congresul corpului didactic din Basarabia şi multe altele.
Drumul spre autonomia Basarabiei
La Congresul Popoarelor din Rusia, desfăşurat la Kiev între 8 şi 14 septembrie (stil vechi), au participat şi şase delegaţi moldoveni, care s-au pronunţat pentru autonomie în cadrul unei federaţii. Toamna anului 1917 a fost însă una tensionată;anarhia cuprindea Rusia şi, implicit, Basarabia, iar autorităţile se dovedeau neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. În această atmosferă a avut loc Congresul Soldaţilor Moldoveni, convocat de Comitetul Central Ostăşesc Român, care şi-a deschis şedinţele la 20 octombrie, în Chişinău. În adunările din 21 şi 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei şi alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul ţării, precum şi 44 de ostaşi din sânul Congresului ca deputaţi în Sfatul Ţării”. A fost redactat un document, „Rezoluţiile Congresului Ostăşesc Moldovenesc”, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” şi în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Ţării, format din 120 de deputaţi”.
Pe baza hotărârilor Congresului, la 21 noiembrie, Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările, fiind alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice. Numărul deputaţilor a fost majorat de la 120 la 150:105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, şapte ruşi, doi germani, doi bulgari, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Preşedinte a fost ales Ion Inculeţ, iar printre deputaţi se găseau personalităţi de frunte ale Basarabiei, precum Pantelimon Halippa, Ion Pelivan sau Ion Buzdugan. La 2 decembrie, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, ce urma să facă parte din Republica Federativă Democratică a Rusiei, care nici nu exista. La 7 decembrie, puterea executivă a fost încredinţată unui Directorat, sub preşedinţia lui Pantelimon Erhan.
Vestea unirii, primită cu bucurie în Lăpuşna (fotografie realizată cu ocazia vizitei prim-ministrului Alexandru Marghiloman, 1918)
În cursul lunii decembrie 1917, Basarabia a fost teatrul unor acţiuni anarhice ale forţelor armate sau a altor organisme care se opuneau Sfatului Ţării: Frontotdelul (comitetul de front) Comitetului muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău (de orientare bolşevică) şi RUMCEROD-ul cu sediul la Odesa, cea din urmă fiind prima organizaţie antiromânească creată de partidul bolşevic cu concursul lui Hristu (Cristian) Racovski şi Mihail Gheorghiu Bujor. Era condus de un comitet alcătuit din bolşevici basarabeni şi emigranţi din România, din care făcea parte, printre alţii, şi celebrul Max Goldstein, unul dintre autorii atentatului de la Senat din 1920. În aceste condiţii, exista riscul declanşării unui conflict civil în Basarabia, între mişcarea naţională moldovenească şi cea bolşevică.
Sfatul Ţării cere ajutorul Guvernului României
Faţă de această situaţie, la 14 decembrie, Sfatul Ţării a luat hotărârea, într-o şedinţă secretă, de a cere ajutor din afară şi a însărcinat Consiliul Directorilor să procedeze în consecinţă. În baza acestui mandat, la 22 decembrie 1917, Consiliul Directorilor Generali a trimis o telegramă ministrului de Război român, prin care solicita trimiterea la Chişinău „a unui regiment ardelenesc”. În consecinţă, Guvernul României a ordonat Marelui Cartier General ca Batalionul de voluntari români de la Kiev să se îndrepte spre capitala Basarabiei.
Abia sosit în gara din Chişinău la 24 decembrie, Batalionul românesc a fost atacat în tren de unităţi ale armatei ruse, „ardelenii fiind dezarmaţi, bătuţi şi făcuţi prizonieri”. Având în vedere pericolul care plana asupra Basarabiei, după îndelungi dezbateri, guvernul român a hotărât, la 4 ianuarie 1918, să autorizeze intervenţia Armatei Române în Basarabia. Onoarea conducerii operaţiunilor din Basarabia a revenit Corpului 6 Armată, căruia i-au fost puse la dispoziţie, la date diferite, Diviziile 11 şi 13 infanterie, 1şi 2 Cavalerie. Cele patru divizii destinate să acţioneze în Basarabia au trecut Prutul succesiv, acţionând pe direcţii independente, deşi au cooperat în anumite situaţii. În seara zilei de 13 ianuarie, brigăzile 21 şi 22 infanterie din Divizia 11 infanterie au intrat în Chişinău, fiind primite cu entuziasm de populaţie. A doua zi a intrat în capitala Basarabiei şi comandamentul diviziei, în frunte cu generalul Ernest Broşteanu.
Vestea intrării trupelor române în Basarabia a iritat autorităţile de la Petrograd, care au decis ruperea relaţiilor cu România, expulzarea diplomaţilor acreditaţi şi „păstrarea tezaurului care va fi restituit poporului român”. La 15 ianuarie, comandantul Diviziei 11 infanterie şi statul său major au participat la şedinţa Sfatului Ţării, gestul marcând primirea oficială a Armatei Române de către autorităţile de la Chişinău, ocazie cu care generalul Broşteanu a declarat: „Creaţi-vă viaţa dumneavoastră cum credeţi şi nimeni nu se amestecă în ea. În organizarea ei noi nu vă vom împiedica”. După ample dezbateri, la care au participat numeroase personalităţi politice, Sfatul Ţării a proclamat, nu întâmplător, la 24 ianuarie 1918, independenţa, cu unanimitate de voturi. Consiliul Directorilor se dizolva, puterea executivă trecând asupra Consiliului de Miniştri, în timp ce preşedintele Republicii rămânea Ion Inculeţ. Declaraţia de Independenţă a fost primită cu entuziasm, fiind văzută ca un prim pas spre Unire.
România, în dificultate
Aceste decizii extrem de importante au fost luate într-un climat general dominat de frământări şi incertitudine, în care nu doar proaspăta Republică Democratică Moldovenească, dar şi România se găseau într-o situaţie precară din punct de vedere politic şi militar. După semnarea armistiţiului de la Brest-Litovsk, care a marcat ieşirea Rusiei din Antantă, presiunile Puterilor Centrale asupra României, pentru semnarea unui armistiţiu, capătă un caracter ultimativ. Guvernul Brătianu îşi depune mandatul, iar generalul Averescu este însărcinat cu formarea noului guvern. Condiţiile cerute de Puterile Centrale erau deosebit de grele, având caracterul unui Diktat;la 19 februarie, în Consiliul de Coroană, generalul Averescu a precizat că soluţia acceptării condiţiilor era singura posibilă: se salva dinastia şi se înlesnea unirea cu Basarabia, ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, contele Czernin, promiţând ajutor diplomatic în acest sens.
Problema Basarabiei s-a complicat după ce, la începutul tratativelor de pace de la Buftea-Bucureşti, guvernul ucrainean (care încheiase deja o pace separată cu Puterile Centrale) a trimis o notă în care se sublinia că „Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Drept urmare, guvernul Ucrainei cerea să i se admită participarea la tratativele de pace, arogându-şi dreptul de a include deputaţi basarabeni în propria delegaţie şi neacceptând delegaţia Basarabiei independente. Ministrul de Externe german, Kühlmann, considera pretenţiile ucrainene ca fiind neîntemeiate;drept urmare, cererea guvernului de la Kiev a fost ignorată.
Delegaţii basarabeni prezenţi la Iaşi (Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu, preşedintele Consiliului de Miniştri) i-au propus generalului Averescu unirea, dar acesta s-a opus;se temea ca germanii să nu ceară în compensaţie Dobrogea, care îi interesa în mod deosebit pe bulgari. Dar sprijinul Germaniei se va dovedi esenţial pentru România: având ţeluri economice foarte precise, Berlinul s-a opus pretenţiilor ucrainene şi bulgare asupra Basarabiei şi Dobrogei. Unirea Basarabiei cu România ar fi fost imposibilă, în acel context, fără sprijinul Germaniei.
La 5 martie 1918, Alexandru Marghiloman este însărcinat cu formarea unui nou guvern, având menirea de a ajunge la o înţelegere cu Puterile Centrale, ceea ce a creat îngrijorare la Chişinău, prin prisma poziţiei Partidului Conservator asupra unor reforme, în special cea agrară. Situaţia a fost detensionată de regele Ferdinand, care, la 17 martie, a semnat scrisoarea adresată administratorului Domeniilor Coroanei, prin care se trecea, în mod practic, la împroprietărirea promisă de monarh cu doar un an în urmă, în 1917, limpezind poziţia statului român în privinţa împroprietăririi, care neliniştea îndeosebi ţărănimea din Basarabia.
27 martie: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”
În Basarabia dorinţa de Unire se dovedea una generală, cerută de numeroase cercuri politice, comitete şi adunări diverse. În acelaşi timp, contactele cu presa şi activiştii din România, în special de la Iaşi, deveneau tot mai intense. Partidul Naţional Moldovenesc a dus în această perioadă o activitate susţinută pentru extinderea influenţei în rândul opiniei publice. Tot la Iaşi, într-o şedinţă de guvern, la care au participat Ion Inculeţ, David Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis forma prin care urma să fie proclamată Unirea: guvernul român accepta solicitările de Unire venite din Basarabia şi urma să-şi exprime poziţia oficială după votul din Sfatul Ţării.
În după-amiaza zilei de 27 martie a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, în urma căreia a fost adoptată hotărârea de Unire. Ion Inculeţ declara: „Şedinţa de azi, domnilor deputaţi, va fi o şedinţă istorică pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să reuşim cu cinste în acest moment istoric”. Ulterior a luat cuvântul Alexandru Marghiloman, care a subliniat dorinţa guvernului român de a respecta drepturile şi libertăţile câştigate, urmând ca Sfatul Ţării să se ocupe de „rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului”. După ce Marghiloman şi ceilalţi reprezentanţi ai statului român s-au retras, Constantin Stere a ţinut un discurs care a produs o vie emoţie, arătând că „astăzi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare, extraordinară, asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”.
Reprezentaţii minorităţilor au declarat, în mare parte, că se vor abţine de la vot (excepţie făcând delegatul polonez), neavând împuternicirea necesară de a vota Unirea, în lipsa unei hotărâri a viitoarei adunări constituante, invocându-se şi un eventual referendum care să decidă soarta Basarabiei. După discuţii aprinse privind caracterul deschis al votului (decis de majoritate), s-a trecut la votarea rezoluţiei de unire propusă de Blocul Moldovenesc, rezultatul fiind de 86 de voturi pentru, trei contra şi 36 de abţineri. „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”. Declaraţia de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”. A urmat o scurtă alocuţiune a lui Alexandru Marghiloman, care a declarat că ia act de Declaraţia de Unire în numele poporului român şi al Regelui, la final spunând: „Trăiască România, una şi nedespărţită”.
Prima bucurie după ani grei de război
Declaraţia de Unire stabilea că Basarabia îşi păstra autonomia, având un sfat ales pe baza votului universal. Se precizau drepturile democratice recunoscute şi garantate – drepturile minorităţilor, libertatea personală şi multe altele – şi se stabilea ca provincia să fie reprezentată în forul legislativ al ţării de un număr de parlamentari raportat la numărul de locuitori, doi reprezentanţi ai Basarabiei urmând să facă parte din Consiliul de miniştri al României. Declaraţia de unire a fost primită cu mult entuziasm de românii de pretutindeni, prima bucurie după ani grei de război, iar la sfârşitul lui martie şi la început de aprilie au avut loc manifestaţii la Iaşi, unde delegaţia venită de la Chişinău a fost întâmpinată cu mult entuziasm. În cadrul dejunului oficial de la Palat, dat în cinstea delegaţiei basarabene, Regele a luat cuvântul, declarând, printre altele: „Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge... Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mame!”
Un ultim act al unirii a avut loc la 27 noiembrie 1918, imediat după adoptarea legii agrare, când Sfatul Ţării a emis următoarea declaraţie: „În urma unirii cu România mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului şi ţinuturile ungureşti, locuite de români, în hotarele Dunării şi Tisei, Sfatul Ţării declară că Basarabia renunţă la condiţiile de unire, stipulate în actul de la 27 martie, fiind încredinţată că în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul Ţării, în preziua Constituantei române, care se va alege pe baza votului universal, rezolvând chestia agrară după nevoile şi cerinţele poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul unirii din 27 martie şi declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România mamă”. Drept urmare, Sfatul Ţării s-a dizolvat, iar Consiliul de Directori a demisionat, deschizând calea unei uniri necondiţionate pentru o integrare ireversibilă în cadrul statului român întregit.
O teză falsă a istoriografiei sovietice
Teza potrivit căreia unirea Basarabiei cu România s-a realizat sub presiunea armatei române, promovată cu consecvenţă de istoriografia sovietică, nu se susţine. Modul în care a fost votată moţiunea de unire demonstrează cu claritate libertatea de opţiune a participanţilor, indiferent de originea etnică sau mediul politic din care proveneau. Locul şi rolul armatei române în Basarabia au fost subliniate de comandantul Corpului 6 Armată, generalul Ion Istrati, care a arătat într-un raport înaintat Marelui Cartier General că în perioada ianuarie-martie 1918 „misiunile trupelor noastre au constat în: preluarea armamentului de la populaţia rurală şi urbană;asigurarea celei mai complete ordini;împingerea peste Nistru a ultimelor coloanele ruse din Basarabia, care veneau din Moldova;asigurarea condiţiilor pentru ca activitatea agricolă, economică şi comercială să înceapă;adunarea şi inventarierea armamentului lăsat de trupele ruse;o purtare corectă, demnă şi desfăşurarea unei propagande active (conferinţe, şezători, baluri, coruri, concerte) prin care să se apropie populaţia de toate naţionalităţile, iar moldovenii, în special, să fie deşteptaţi la viaţa naţională, combătându-se agitaţiile străinilor contra noastră”. Generalul Istrati aprecia că marile unităţi aflate la est de Prut şi-au făcut pe deplin datoria.
În legătură cu rolul armatei române în actul unirii Basarabiei cu Ţara, Ion Inculeţ arăta mai târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mişcarea noastră naţională, intrarea armatei române în Chişinău a fost un element de primă importanţă, decisiv. Elementele româneşti au câştigat mai mult curaj şi mai multe speranţe pentru viitor”.
Din păcate, unirea Basarabiei cu România a fost departe de a fi „pururea şi totdeauna”. Rupt prin ultimatumul din iunie 1940, vremelnic readus alături de ţară în 1941-1944, soarta teritoriului dintre Prut şi Nistru rămâne şi astăzi o ecuaţie cu multe necunoscute. Avem o singură certitudine: de secole, dorinţa de unire e exprimată şi dincoace, şi dincolo de Prut, cu tragedii şi sacrificii înşirate în timp, pe care generaţiile de azi şi mâine au datoria să le cunoască.
CPS a MApN despre situatia actualizarii pensiilor si recalculare
CPS a MApN despre situația actualizării pensiilor și recalculare
Scris de Marin Neacsu
Acum 3 săptămâni am fost invitat la activitatea de constituire a filialei Craiovene a AORR. Prezent la eveniment a fost și domnul general(r) Bălăceanu Virgil, președintele în exercițiu al asociației. S-a discutat atunci printre altele și situația întâlnirilor avute la București de dânsul și alți generali președinți de structuri asociative pe linia pensiilor militare, cu reprezentanți ai ministerului și Parlamentului. Am întrebat atunci de ce acești reprezentanți ai asociațiilor s-au dus cu lecția nefăcută la întâlniri (în special cea cu domnul Solomon) și nu au prezentat argumente concrete și solide în favoarea eliminării art. VII din OUG 59 și trebuie să se mai întâlnească de câteva ori sau să mai pregătească documente? Mi-a răspuns atunci domnul general Bălăceanu, că nu au aceste date, că au cerut MApN diferite date și informații dar nu au primit nimic. Ca om care are o corespondență destul de activă cu MApN pe linia cererii de informații și nu numai cu MApN, știind că cel puțin în ceea ce mă privește am primit întotdeauna informațiile cerute (mai mult sau mai puțin complete, dar am primit), mi-am exprimat mirarea și l-am rugat pe domnul general să îmi spună mie ce informații îi trebuie, oferindu-mă să încerc și eu. I-am reamintit apoi la câteva zile că aștept lista cu întrebări, dar nu am primit nimic. Atunci, pentru a verifica în ce măsură nemulțumirea domnului general este justificată, am trimis Casei de pensii a MApN, în ziua de 14.03 o cerere de informații privind stadiul recalculărilor și actualizării pensiilor militare solicitând următoare date:
1. Când va începe procesul indexării (actualizării????) pensiilor militare conform art.59 din L-223/2015, având în vedere faptul că în anul 2017, rata inflației a fost de 3,3, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică luna Ianuarie 2018, informație furnizată și de mediafax (http://www.mediafax.ro/economic/inflatia-din-2017-la-cel-mai-ridicat-nivel-dupa-cea-din-2013-topul-scumpirilor-de-anul-trecut-16925249).
2. Care este situația procesului de actualizare a pensiilor ca urmare a creșterii salariilor din luna Iunie 2017 prin legea 152/2017 ?
– Cât la suta din pensii au fost actualizate, pe categorii de cadre și total?
– Care este impactul financiar rezultat în urma actualizării până în prezent (valoric)?
– Câte pensii au crescut ca urmare a actualizării și care este procentul de creștere (pe categorii de cadre și total)?
– Dacă au fost emise Decizii de actualizare și dacă da, în baza cărei legi, cărui articol?
3. Care este situația recalculărilor pentru pensionarii cărora la sfârșitul lunii decembrie 2017 nu le fuseseră recalculate, din diverse motive pensiile?
– Ce soluție a fost adoptată?
– În baza cărei prevederi legale li se recalculează pensiile?
– Care este numărul de pensii recalculate din cele restante?
– Câte pensii au rămas necalculate până la data aceasta?
– Dacă sunt șanse ca până la termenul prevăzut să se încheie procesul recalculării pensiilor militarilor?
Spre cinstea instituției, ieri, după doar 12 zile am primit răspuns și mi s-a re-confirmat faptul că doar copilul care nu cere nu primește țâță, deci domnii generali fie nu au cerut fie ne dau nouă tetina. Rămâne să mă dumiresc și poate mă decid să înțărc. Dacă însă au trimis cerere de informații și nu au primit răspuns, poate au o copie a cererii trimise, pentru a trage MApN la răspundere pentru nerespectarea legii 544. Oricum, din câte știu eu, atunci când se pupă mâna, nu se dau răspunsuri.
Revenind la cererile mele, iată răspunsul primit de la CPS :
După cum se constată, sunt unele răspunsuri de interes pentru pensionari, dar mai ales pentru cei care vor merge la ”negocieri” cu politicienii, și pentru cei care au susținut că actualizarea pensiilor cu creșterea soldelor activilor ar bulversa bugetul țării, ar necesita 11 miliarde de lei, ar bloca sistemul de pensii și ar duce România în colaps. Răspunsul se poate constitui în probă și pentru cei care au cerut să se facă simulări privind actualizarea pensiilor, căci răspunsul CPS este ”cea mai bună simulare”. Din peste 25000 de pensii actualizate, au crescut 100, adică o pensie din 250, adică 0,4%. Din păcate CPS nu a răspuns și cu cât au crescut aceste pensii prin actualizare dar din informațiile mele este vorba de câteva zeci de lei cel mult.
Și atunci de ce a fost introdus art, VII al OUG 59? DIN CÂTE SE VEDE CU OCHIUL LIBER ȘI SE PROBEAZĂ PE VIU NU PRIN SIMULĂRI MINCINOASE, ACTUALIZAREA PENSIILOR PE BAZA CREȘTERI SOLDELOR, NU NUMAI CĂ NU PROVOACĂ UN DEZASTRU FINANCIAR, DAR AR PUTEA CHIAR SĂ ADUCĂ ECONOMII LA BUGETUL CPS, PENTRU CĂ DACĂ CELELALTE 24900 DE PENSII NU AU CRESCUT, ÎNSEAMNĂ CA AU SCĂZUT SAU, CA SĂ FOLOSESC UN TERMEN LA MODĂ, AU CRESCUT NEGATIV. CUM SE JUSTIFICĂ ATUNCI CAP VII AL ORDONANȚEI 59? Să explice domnul Fifor cel care spunea că pentru actualizare e nevoie de 11miliarde de lei. În câte miliarde de ani domnule Fifor?
Și pentru că unii au amnezie de primăvară și nu mai țin minte ce au declarat toamna, postez aici înregistrarea AUDIO a afirmației domnului ministru, cum că actualizarea pensiilor în funcție de soldele activilor ar provoca un impact financiar de 11 miliarde de lei, pe care bugetul nu îl poate duce.
Din ceea ce știu eu, luni, 02. 04. 2018, doamna Olguța Vasilescu va fi interpelată în Parlament pe acest subiect. Să vedem ce, cum și când va răspunde, având în vedere cifrele avansate de ea în sezonul primăvară – toamnă 2017.
Ar mai fi de discutat și legalitatea emiterii Deciziei de actualizare, pentru că așa cum am mai spus în alt articol, Ordinul M-25/2015, la Anexa 2 , art 1 prevede că NU SE EMIT DECIZII la actualizare și /sau/ indexare. Răspunsul trimis de CPS la această întrebare este total aiuristic, eu am întrebat cât costă merele iar ei îmi spun că gutuile sunt galbene, făcând trimitere la art 74(1) din legea 223, articol care se referă la emiterea deciziilor în caz de întrerupere, supendare și reluare a pensiei, sau alte modificări, dar acelasi articol la punctul 2 specifică și el la fel de clar faptul că actualizarea și indexare nu constituie modificări ale pensiei, sunt doar majorări, care nu necesită decizie de pensie, așa cum nici la indexarea din 2017 nu s-a emis decizie.DECI CASA DE PENSII COMITE O ILEGALITATE PRIN EMITEREA ACESTOR DECIZII.
Un alt aspect neclarificat de răspunsul CPS este cel legat de procesul recalculării, prorogate prin OG 90/2017. Cum aici nu s-a răspuns practic de loc la întrebările mele, am răspuns CPS astăzi, solicitând clarificări pe toate aspectele neelucidate de prezentul răspuns.
În concluzie, dacă vrei, poți! Cine cumpără niște ADIDAS TORSION și pentru unii lideri ai asociațiilor care ne reprezintă plângerile, că de interese nu vreau să pomenesc?
Vă voi informa imediat ce primesc răspunsul și cu privire la cererea de re-informare trimisă azi.