În ziua de 11 iunie 2018 a avut loc la sediul Federatiei Militarilor din Romania, sedinta Grupului de lucru al FORUMULUI sedinta desfasurata la solicitarea ANCMRR, sub presedintia domnului gl. rtr. Nicolae GROPAN


COMUNICAT 

 
În ziua de 11 iunie 2018 a avut loc la sediul Federației Militarilor din Romania, ședința Grupului de lucru al FORUMULUI ședință desfășurată la solicitarea ANCMRR, sub președinția domnului gl. rtr. Nicolae GROPAN. 
S-au discutat și stabilit următoarele:
- Solicitarea, în regim de urgență, a unor întâlniri cu președinții celor două camere ale Parlamentului, cu miniștrii apărării, muncii și protecției sociale precum și al justiției dar și cu directorii serviciilor cu atribuții în securitatea națională, întâlniri prin care să cerem exprimarea clară a poziției acestor instituții față de personalul care a acționat și acționează în cadrul structurilor de apărare, ordine publică și securitate națională;
- Pregătirea și organizarea unui miting de protest în prima săptămână a următoarei sesiuni parlamentare, miting care să reunească toate structurile asociative din sistemul de securitate națională, asociații, federații, sindicate etc.
- Participarea la ședința Camerei Deputaților, ședință care va pune în discuție, „renumita” OUG 59/2017.

Au mai fost discutate, dar nu au fost aprobate, problema pichetării sediilor PSD și ALDE, precum și solicitarea unei audiențe la seful DGF.
Totodată s-a stabilit ca președinția Forumului să ia în discuție, împreună cu președintele Ordinului Militar de România problema înaintării unui memorandum către EUROMIL.
La solicitarea privind acțiunea penală împotriva ministrului muncii, Lia Olguța Vasilescu, s-a stabilit ca în termen de 10 zile să se inainteze secretariatului Forumului, propuneri și motivația acestor propuneri.
Președintele ANCMRR, dl. gl.rtr. Nicolae BĂHNĂREANU a solicitat pregătirea și desfășurarea unor acțiuni concrete printre care: trimiterea unei scrisori către Birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului prin care să se ceară neintroducere pe ordinea de zi a OUG 59 si retrimiterea ei în comisiile de apărare, precum și trimiterea unei scrisori tuturor parlamentarilor pentru a nu vota o lege neconstituțională. Scrisoarea va fi întocmită, în proiect de ANCMRR și AORR și va fi dezbătută de toți semnatarii protocolului de colaborare.
S-a aprobat întocmirea unei scrisori publice prin care cerem DEMISIA DE ONOARE a miniștrilor apărării și internelor pentru neonoraea obligațiilor față de personalul activ și în rezervă din cele două instituții.
La propunerea gl. rtr. Nicolae GROPAN s-a hotărât deplasarea participanților la ședința Grupului de lucru, la Camera Deputaților pentru a solicita o întrevedere cu președintele acestei camere. Întrevederea nu a avut loc datorită absenței acestuia . 
S-a realizat, însă, o întâlnire cu consilierul președintelui Senatului, Ionuț Ciprian NEGOIȚĂ întâlnire prin care i s-au prezentat acestuia, pentru a-l informa pe dl. C.P. Tăriceanu, prezent la o activitate planificată și în curs de desfășurare, problemele legate de evoluția discutării și aprobarii OUG 59, dar și eforturile făcute de reprezentanții structurilor asociative pentru eliminarea art.VII din OUG 59/2017 și art.40 din OUG 57/2015. S-a manifestat dechidere spre dialog și informare reciprocă, prin președintele Forumului, despre modalitățile de soluționare a problemelor ridicate de cei 15 reprezentanți ai structurilor asociative prezenți la întâlnire.
Vă informăm că au fost trimise (și înregistrate) scrisorile către ministrul apărării și cel al muncii și protecției sociale, scrisori aprobate la ședința Forumului din 5 iunie a.c., totodată au fost trimise și scrisorile către președinții celor două camere ale Parlamentului prin care s-a solicitat întâlnirea de urgență a acestora cu reprezentanții Forumului.
Președintele FORUMULUI structurilor asociative din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională
Gl.bg.(rtr) Nicolae GROPAN

FORUMUL reprezentanților structurilor asociative ale militarilor în rezervă, retragere, activi în rândul militarilor angajați voluntari, dar și a neafiliaților, din data de 5 iunie a.c.

COMUNICAT

 

La o prima analiză a desfășurării FORUMULUI reprezentanților structurilor asociative ale militarilor în rezervă, retragere, activi în rândul militarilor angajați voluntari, dar și a neafiliaților, din data de 5 iunie a.c. reiese faptul că, încă, ne aflăm sub impactul acțiunilor desfășurate împotriva militarilor, iar reacțiile noastre sunt departe de a ne îndeplini menirea de luptători pentru drepturi comune.

Forumul s-a desfășurat într-o locație pusă la dispoziție de una din structurile asociative, locație care nu a corespuns din mai multe puncte de vedere pretențiilor unei astfel de activități dar, trebuie să mulțumim inițiatorului pentru intenție.

Punctele de pe ordinea de zi au fost parcurse fără prea multe obiecții, mai puțin cel referitor la Ghidul de aplicare a Protocolului de colaborare, ghid care a generat dezbateri aprinse datorită unor neînțelegeri privind preluarea conducerii Forumului.

Protocolul de colaborare între structurile asociative din sistemul de securitate națională a fost semnat de reprezentanții a 32 de structuri asociative, demonstrând tendința de unificare acțională a acestor structuri.

Au fost aprobate textele scrisorilor către ministrul apărării și ministrul muncii și protecției sociale, scrisori prin care se solicită, imperativ, oprirea acțiunilor de umilire a militarului român.

Pe timpul dezbaterilor a reieșit faptul că este momentul să se treacă de la vorbe la fapte, până în prezent acțiunile desfășurate dovedind lipsa de fermitate față de poziția factorului putere în relația cu structurile asociative din sistemul de securitate națională.

Pentru preluarea conducerii Forumului au fost depuse două candidaturi: Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor militari, președinte - gl.rtr. Nicolae GROPAN și Asociația Militarilor Participanți în Teatrele de Operații, președinte - col.r Constantin SIMION.

Din cei 32 de semnatari ai protocolului de colaborare, 24 au votat pentru LADPM și 7 pentru AMPTO.

Președinte al FORUMULUI a devenit pentru un an de zile, începând cu 5 iunie a.c., dl. Gl. Rtr. Nicolae GROPAN.

Referitor la aprobarea parteneriatului cu postul LIGA TV, facem precizarea că prin realizarea acestui parteneriat vom avea posibilitatea să ne exprimăm direct opiniile, ideile și de ce nu proiecțiile noastre pentru viitorul structurilor asociative.

Se desprinde o concluzie ce trebuie să ne dea de gândit. Faptul că participarea la acțiunile Forumului, indiferent de natura lor, implică responsabilitate și nu lupta pentru câștigarea unor avantaje create, vremelnic, de ocuparea unei poziții în conducerea acestuia.

Președintele FORUMULUI

Gl.rtr. Nicolae GROPAN

  

  

 

Informare

INFORMARE

 

La solicitarea președintelui în exercițiu al FORUMULUI structurilor asociative ale militarilor, dl. gl. Nicolae GROPAN, astăzi, 23 mai, un grup format din reprezentanți ai LADPM și președintele ROMIL,  a fost primit, la Camera Deputaților, de către președintele Comisiei pentru Muncă și Justiție Socială, deputatul Adrian SOLOMON.

După 50 de minute de la ora stabilită s-a reușit începerea dialogului despre situația renumitelor OUG 57 și 59, dialog care, în scurt timp, s-a transformat într-o discuție neprincipială despre locul și rolul pensionarului militar care, în accepțiunea domnului deputat, NU ESTE DECÂT UN PROFITOR CE BENEFICIAZĂ DE O PENSIE NEMERITATĂ FAȚĂ DE MUNCA DEPUSĂ.

Amănuntele despre această acțiune pot fi urmărite pe LIGA TV.

Este dificil ca la câteva ore, după finalizarea acțiunii noastre, să poți cataloga în vreun fel poziția unui ales al poporului, dl. deputat Solomon care, ca profesor de istorie (facultatea terminată mult după 1989) a jignit incalificabil, poziția armatei, a militarului român față de țara pe care a slujit-o și o slujește cu prețul vieții.

Vă informez că pe data de 5 iunie a.c. președintele în exercițiu, dl. gl. GROPAN  a convocat FORUMUL structurilor asociative ale militarilor.

Ordinea de zi, locul și ora desfășurării lucrărilor FORUMULUI, vor fi comunicate pe 29 mai a.c. după ședința Grupului de lucru când se vor stabili (pe baza propunerilor membrilor componenți ai FORUMULUI) acțiunile viitoare ale asociațiilor militarilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acțiuni ce vor fi discutate și aprobate în cadrul FORUMULUI.

 

Președintele ROMIL

Col.(r) Marian TUDOR

https://www.youtube.com/watch?v=sVzq5TaEWrw

Centenarul Marii Uniri

CENTENARUL MARII UNIRI

UNIREA BASARABIEI: PRIMA TREAPTA SPRE IDEALUL ROMANIEI MARI

 

 

În contextul geopolitic de azi, aniversarea Unirii Basarabiei cu România, moment care a marcat începutul unui an 1918 memorabil, are o încărcătură aparte. Spre deosebire de Transilvania, Basarabia este încă ruptă din trupul ţării, iar balansul actualei Republici Moldova între est şi vest şi tensiunile care au dus la afirmarea unui nou război rece între Rusia şi NATO demonstrează că problema teritoriului dintre Prut şi Nistru este una de actualitate şi, de asemenea, o rană încă deschisă în conştiinţa naţională.

În anul 1917, când revoluţiile s-au succedat în Imperiul Ţarist, începând cu cea din februarie care a dus la abdicarea lui Nicolae al II-lea şi până la „Marea revoluţie socialistă din Octombrie”, mişcarea de eliberare naţională a românilor din Basarabia a cunoscut o dezvoltare constantă, începând cu înfiinţarea la Chişinău, în martie-aprilie, a Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui program sublinia necesitatea unei largi autonomii a regiunii şi dobândirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru români. În spiritul vremurilor, au avut loc numeroase întruniri şi acţiuni de organizare: Congresul Uniunii Cooperativelor din Basarabia, Congresul ţăranilor din Basarabia, Congresul corpului didactic din Basarabia şi multe altele.

Drumul spre autonomia Basarabiei

La Congresul Popoarelor din Rusia, desfăşurat la Kiev între 8 şi 14 septembrie (stil vechi), au participat şi şase delegaţi moldoveni, care s-au pronunţat pentru autonomie în cadrul unei federaţii. Toamna anului 1917 a fost însă una tensionată;anarhia cuprindea Rusia şi, implicit, Basarabia, iar autorităţile se dovedeau neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. În această atmosferă a avut loc Congresul Soldaţilor Moldoveni, convocat de Comitetul Central Ostăşesc Român, care şi-a deschis şedinţele la 20 octombrie, în Chişinău. În adunările din 21 şi 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei şi alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul ţării, precum şi 44 de ostaşi din sânul Congresului ca deputaţi în Sfatul Ţării”. A fost redactat un document, „Rezoluţiile Congresului Ostăşesc Moldovenesc”, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” şi în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Ţării, format din 120 de deputaţi”.

Pe baza hotărârilor Congresului, la 21 noiembrie, Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările, fiind alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice. Numărul deputaţilor a fost majorat de la 120 la 150:105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, şapte ruşi, doi germani, doi bulgari, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Preşedinte a fost ales Ion Inculeţ, iar printre deputaţi se găseau personalităţi de frunte ale Basarabiei, precum Pantelimon Halippa, Ion Pelivan sau Ion Buzdugan. La 2 decembrie, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, ce urma să facă parte din Republica Federativă Democratică a Rusiei, care nici nu exista. La 7 decembrie, puterea executivă a fost încredinţată unui Directorat, sub preşedinţia lui Pantelimon Erhan.

Vestea unirii, primită cu bucurie în Lăpuşna (fotografie realizată cu ocazia vizitei prim-ministrului Alexandru Marghiloman, 1918)

În cursul lunii decembrie 1917, Basarabia a fost teatrul unor acţiuni anarhice ale forţelor armate sau a altor organisme care se opuneau Sfatului Ţării: Frontotdelul (comitetul de front) Comitetului muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău (de orientare bolşevică) şi RUMCEROD-ul cu sediul la Odesa, cea din urmă fiind prima organizaţie antiromânească creată de partidul bolşevic cu concursul lui Hristu (Cristian) Racovski şi Mihail Gheorghiu Bujor. Era condus de un comitet alcătuit din bolşevici basarabeni şi emigranţi din România, din care făcea parte, printre alţii, şi celebrul Max Goldstein, unul dintre autorii atentatului de la Senat din 1920. În aceste condiţii, exista riscul declanşării unui conflict civil în Basarabia, între mişcarea naţională moldovenească şi cea bolşevică.

 Sfatul Ţării cere ajutorul Guvernului României

Faţă de această situaţie, la 14 decembrie, Sfatul Ţării a luat hotărârea, într-o şedinţă secretă, de a cere ajutor din afară şi a însărcinat Consiliul Directorilor să procedeze în consecinţă. În baza acestui mandat, la 22 decembrie 1917, Consiliul Directorilor Generali a trimis o telegramă ministrului de Război român, prin care solicita trimiterea la Chişinău „a unui regiment ardelenesc”. În consecinţă, Guvernul României a ordonat Marelui Cartier General ca Batalionul de voluntari români de la Kiev să se îndrepte spre capitala Basarabiei.

Abia sosit în gara din Chişinău la 24 decembrie, Batalionul românesc a fost atacat în tren de unităţi ale armatei ruse, „ardelenii fiind dezarmaţi, bătuţi şi făcuţi prizonieri”. Având în vedere pericolul care plana asupra Basarabiei, după îndelungi dezbateri, guvernul român a hotărât, la 4 ianuarie 1918, să autorizeze intervenţia Armatei Române în Basarabia. Onoarea conducerii operaţiunilor din Basarabia a revenit Corpului 6 Armată, căruia i-au fost puse la dispoziţie, la date diferite, Diviziile 11 şi 13 infanterie, 1şi 2 Cavalerie. Cele patru divizii destinate să acţioneze în Basarabia au trecut Prutul succesiv, acţionând pe direcţii independente, deşi au cooperat în anumite situaţii. În seara zilei de 13 ianuarie, brigăzile 21 şi 22 infanterie din Divizia 11 infanterie au intrat în Chişinău, fiind primite cu entuziasm de populaţie. A doua zi a intrat în capitala Basarabiei şi comandamentul diviziei, în frunte cu generalul Ernest Broşteanu.

Vestea intrării trupelor române în Basarabia a iritat autorităţile de la Petrograd, care au decis ruperea relaţiilor cu România, expulzarea diplomaţilor acreditaţi şi „păstrarea tezaurului care va fi restituit poporului român”. La 15 ianuarie, comandantul Diviziei 11 infanterie şi statul său major au participat la şedinţa Sfatului Ţării, gestul marcând primirea oficială a Armatei Române de către autorităţile de la Chişinău, ocazie cu care generalul Broşteanu a declarat: „Creaţi-vă viaţa dumneavoastră cum credeţi şi nimeni nu se amestecă în ea. În organizarea ei noi nu vă vom împiedica”. După ample dezbateri, la care au participat numeroase personalităţi politice, Sfatul Ţării a proclamat, nu întâmplător, la 24 ianuarie 1918, independenţa, cu unanimitate de voturi. Consiliul Directorilor se dizolva, puterea executivă trecând asupra Consiliului de Miniştri, în timp ce preşedintele Republicii rămânea Ion Inculeţ. Declaraţia de Independenţă a fost primită cu entuziasm, fiind văzută ca un prim pas spre Unire.

România, în dificultate

Aceste decizii extrem de importante au fost luate într-un climat general dominat de frământări şi incertitudine, în care nu doar proaspăta Republică Democratică Moldovenească, dar şi România se găseau într-o situaţie precară din punct de vedere politic şi militar. După semnarea armistiţiului de la Brest-Litovsk, care a marcat ieşirea Rusiei din Antantă, presiunile Puterilor Centrale asupra României, pentru semnarea unui armistiţiu, capătă un caracter ultimativ. Guvernul Brătianu îşi depune mandatul, iar generalul Averescu este însărcinat cu formarea noului guvern. Condiţiile cerute de Puterile Centrale erau deosebit de grele, având caracterul unui Diktat;la 19 februarie, în Consiliul de Coroană, generalul Averescu a precizat că soluţia acceptării condiţiilor era singura posibilă: se salva dinastia şi se înlesnea unirea cu Basarabia, ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, contele Czernin, promiţând ajutor diplomatic în acest sens.

Problema Basarabiei s-a complicat după ce, la începutul tratativelor de pace de la Buftea-Bucureşti, guvernul ucrainean (care încheiase deja o pace separată cu Puterile Centrale) a trimis o notă în care se sublinia că „Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Drept urmare, guvernul Ucrainei cerea să i se admită participarea la tratativele de pace, arogându-şi dreptul de a include deputaţi basarabeni în propria delegaţie şi neacceptând delegaţia Basarabiei independente. Ministrul de Externe german, Kühlmann, considera pretenţiile ucrainene ca fiind neîntemeiate;drept urmare, cererea guvernului de la Kiev a fost ignorată.

Delegaţii basarabeni prezenţi la Iaşi (Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu, preşedintele Consiliului de Miniştri) i-au propus generalului Averescu unirea, dar acesta s-a opus;se temea ca germanii să nu ceară în compensaţie Dobrogea, care îi interesa în mod deosebit pe bulgari. Dar sprijinul Germaniei se va dovedi esenţial pentru România: având ţeluri economice foarte precise, Berlinul s-a opus pretenţiilor ucrainene şi bulgare asupra Basarabiei şi Dobrogei. Unirea Basarabiei cu România ar fi fost imposibilă, în acel context, fără sprijinul Germaniei.

La 5 martie 1918, Alexandru Marghiloman este însărcinat cu formarea unui nou guvern, având menirea de a ajunge la o înţelegere cu Puterile Centrale, ceea ce a creat îngrijorare la Chişinău, prin prisma poziţiei Partidului Conservator asupra unor reforme, în special cea agrară. Situaţia a fost detensionată de regele Ferdinand, care, la 17 martie, a semnat scrisoarea adresată administratorului Domeniilor Coroanei, prin care se trecea, în mod practic, la împroprietărirea promisă de monarh cu doar un an în urmă, în 1917, limpezind poziţia statului român în privinţa împroprietăririi, care neliniştea îndeosebi ţărănimea din Basarabia.

27 martie: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”

În Basarabia dorinţa de Unire se dovedea una generală, cerută de numeroase cercuri politice, comitete şi adunări diverse. În acelaşi timp, contactele cu presa şi activiştii din România, în special de la Iaşi, deveneau tot mai intense. Partidul Naţional Moldovenesc a dus în această perioadă o activitate susţinută pentru extinderea influenţei în rândul opiniei publice. Tot la Iaşi, într-o şedinţă de guvern, la care au participat Ion Inculeţ, David Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis forma prin care urma să fie proclamată Unirea: guvernul român accepta solicitările de Unire venite din Basarabia şi urma să-şi exprime poziţia oficială după votul din Sfatul Ţării.

În după-amiaza zilei de 27 martie a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, în urma căreia a fost adoptată hotărârea de Unire. Ion Inculeţ declara: „Şedinţa de azi, domnilor deputaţi, va fi o şedinţă istorică pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să reuşim cu cinste în acest moment istoric”. Ulterior a luat cuvântul Alexandru Marghiloman, care a subliniat dorinţa guvernului român de a respecta drepturile şi libertăţile câştigate, urmând ca Sfatul Ţării să se ocupe de „rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului”. După ce Marghiloman şi ceilalţi reprezentanţi ai statului român s-au retras, Constantin Stere a ţinut un discurs care a produs o vie emoţie, arătând că „astăzi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare, extraordinară, asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”.

Reprezentaţii minorităţilor au declarat, în mare parte, că se vor abţine de la vot (excepţie făcând delegatul polonez), neavând împuternicirea necesară de a vota Unirea, în lipsa unei hotărâri a viitoarei adunări constituante, invocându-se şi un eventual referendum care să decidă soarta Basarabiei. După discuţii aprinse privind caracterul deschis al votului (decis de majoritate), s-a trecut la votarea rezoluţiei de unire propusă de Blocul Moldovenesc, rezultatul fiind de 86 de voturi pentru, trei contra şi 36 de abţineri. „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”. Declaraţia de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”. A urmat o scurtă alocuţiune a lui Alexandru Marghiloman, care a declarat că ia act de Declaraţia de Unire în numele poporului român şi al Regelui, la final spunând: „Trăiască România, una şi nedespărţită”.

Prima bucurie după ani grei de război

Declaraţia de Unire stabilea că Basarabia îşi păstra autonomia, având un sfat ales pe baza votului universal. Se precizau drepturile democratice recunoscute şi garantate – drepturile minorităţilor, libertatea personală şi multe altele – şi se stabilea ca provincia să fie reprezentată în forul legislativ al ţării de un număr de parlamentari raportat la numărul de locuitori, doi reprezentanţi ai Basarabiei urmând să facă parte din Consiliul de miniştri al României. Declaraţia de unire a fost primită cu mult entuziasm de românii de pretutindeni, prima bucurie după ani grei de război, iar la sfârşitul lui martie şi la început de aprilie au avut loc manifestaţii la Iaşi, unde delegaţia venită de la Chişinău a fost întâmpinată cu mult entuziasm. În cadrul dejunului oficial de la Palat, dat în cinstea delegaţiei basarabene, Regele a luat cuvântul, declarând, printre altele: „Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge... Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mame!”

Un ultim act al unirii a avut loc la 27 noiembrie 1918, imediat după adoptarea legii agrare, când Sfatul Ţării a emis următoarea declaraţie: „În urma unirii cu România mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului şi ţinuturile ungureşti, locuite de români, în hotarele Dunării şi Tisei, Sfatul Ţării declară că Basarabia renunţă la condiţiile de unire, stipulate în actul de la 27 martie, fiind încredinţată că în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul Ţării, în preziua Constituantei române, care se va alege pe baza votului universal, rezolvând chestia agrară după nevoile şi cerinţele poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul unirii din 27 martie şi declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România mamă”. Drept urmare, Sfatul Ţării s-a dizolvat, iar Consiliul de Directori a demisionat, deschizând calea unei uniri necondiţionate pentru o integrare ireversibilă în cadrul statului român întregit.

O teză falsă a istoriografiei sovietice

Teza potrivit căreia unirea Basarabiei cu România s-a realizat sub presiunea armatei române, promovată cu consecvenţă de istoriografia sovietică, nu se susţine. Modul în care a fost votată moţiunea de unire demonstrează cu claritate libertatea de opţiune a participanţilor, indiferent de originea etnică sau mediul politic din care proveneau. Locul şi rolul armatei române în Basarabia au fost subliniate de comandantul Corpului 6 Armată, generalul Ion Istrati, care a arătat într-un raport înaintat Marelui Cartier General că în perioada ianuarie-martie 1918 „misiunile trupelor noastre au constat în: preluarea armamentului de la populaţia rurală şi urbană;asigurarea celei mai complete ordini;împingerea peste Nistru a ultimelor coloanele ruse din Basarabia, care veneau din Moldova;asigurarea condiţiilor pentru ca activitatea agricolă, economică şi comercială să înceapă;adunarea şi inventarierea armamentului lăsat de trupele ruse;o purtare corectă, demnă şi desfăşurarea unei propagande active (conferinţe, şezători, baluri, coruri, concerte) prin care să se apropie populaţia de toate naţionalităţile, iar moldovenii, în special, să fie deşteptaţi la viaţa naţională, combătându-se agitaţiile străinilor contra noastră”. Generalul Istrati aprecia că marile unităţi aflate la est de Prut şi-au făcut pe deplin datoria.

În legătură cu rolul armatei române în actul unirii Basarabiei cu Ţara, Ion Inculeţ arăta mai târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mişcarea noastră naţională, intrarea armatei române în Chişinău a fost un element de primă importanţă, decisiv. Elementele româneşti au câştigat mai mult curaj şi mai multe speranţe pentru viitor”.

Din păcate, unirea Basarabiei cu România a fost departe de a fi „pururea şi totdeauna”. Rupt prin ultimatumul din iunie 1940, vremelnic readus alături de ţară în 1941-1944, soarta teritoriului dintre Prut şi Nistru rămâne şi astăzi o ecuaţie cu multe necunoscute. Avem o singură certitudine: de secole, dorinţa de unire e exprimată şi dincoace, şi dincolo de Prut, cu tragedii şi sacrificii înşirate în timp, pe care generaţiile de azi şi mâine au datoria să le cunoască.

 În anul 1917, când revoluţiile s-au succedat în Imperiul Ţarist, începând cu cea din februarie care a dus la abdicarea lui Nicolae al II-lea şi până la „Marea revoluţie socialistă din Octombrie”, mişcarea de eliberare naţională a românilor din Basarabia a cunoscut o dezvoltare constantă, începând cu înfiinţarea la Chişinău, în martie-aprilie, a Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui program sublinia necesitatea unei largi autonomii a regiunii şi dobândirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru români. În spiritul vremurilor, au avut loc numeroase întruniri şi acţiuni de organizare: Congresul Uniunii Cooperativelor din Basarabia, Congresul ţăranilor din Basarabia, Congresul corpului didactic din Basarabia şi multe altele.

Drumul spre autonomia Basarabiei

La Congresul Popoarelor din Rusia, desfăşurat la Kiev între 8 şi 14 septembrie (stil vechi), au participat şi şase delegaţi moldoveni, care s-au pronunţat pentru autonomie în cadrul unei federaţii. Toamna anului 1917 a fost însă una tensionată;anarhia cuprindea Rusia şi, implicit, Basarabia, iar autorităţile se dovedeau neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. În această atmosferă a avut loc Congresul Soldaţilor Moldoveni, convocat de Comitetul Central Ostăşesc Român, care şi-a deschis şedinţele la 20 octombrie, în Chişinău. În adunările din 21 şi 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei şi alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul ţării, precum şi 44 de ostaşi din sânul Congresului ca deputaţi în Sfatul Ţării”. A fost redactat un document, „Rezoluţiile Congresului Ostăşesc Moldovenesc”, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” şi în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Ţării, format din 120 de deputaţi”.

Pe baza hotărârilor Congresului, la 21 noiembrie, Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările, fiind alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice. Numărul deputaţilor a fost majorat de la 120 la 150:105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, şapte ruşi, doi germani, doi bulgari, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Preşedinte a fost ales Ion Inculeţ, iar printre deputaţi se găseau personalităţi de frunte ale Basarabiei, precum Pantelimon Halippa, Ion Pelivan sau Ion Buzdugan. La 2 decembrie, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, ce urma să facă parte din Republica Federativă Democratică a Rusiei, care nici nu exista. La 7 decembrie, puterea executivă a fost încredinţată unui Directorat, sub preşedinţia lui Pantelimon Erhan.

Vestea unirii, primită cu bucurie în Lăpuşna (fotografie realizată cu ocazia vizitei prim-ministrului Alexandru Marghiloman, 1918)

În cursul lunii decembrie 1917, Basarabia a fost teatrul unor acţiuni anarhice ale forţelor armate sau a altor organisme care se opuneau Sfatului Ţării: Frontotdelul (comitetul de front) Comitetului muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău (de orientare bolşevică) şi RUMCEROD-ul cu sediul la Odesa, cea din urmă fiind prima organizaţie antiromânească creată de partidul bolşevic cu concursul lui Hristu (Cristian) Racovski şi Mihail Gheorghiu Bujor. Era condus de un comitet alcătuit din bolşevici basarabeni şi emigranţi din România, din care făcea parte, printre alţii, şi celebrul Max Goldstein, unul dintre autorii atentatului de la Senat din 1920. În aceste condiţii, exista riscul declanşării unui conflict civil în Basarabia, între mişcarea naţională moldovenească şi cea bolşevică.

 Sfatul Ţării cere ajutorul Guvernului României

Faţă de această situaţie, la 14 decembrie, Sfatul Ţării a luat hotărârea, într-o şedinţă secretă, de a cere ajutor din afară şi a însărcinat Consiliul Directorilor să procedeze în consecinţă. În baza acestui mandat, la 22 decembrie 1917, Consiliul Directorilor Generali a trimis o telegramă ministrului de Război român, prin care solicita trimiterea la Chişinău „a unui regiment ardelenesc”. În consecinţă, Guvernul României a ordonat Marelui Cartier General ca Batalionul de voluntari români de la Kiev să se îndrepte spre capitala Basarabiei.

Abia sosit în gara din Chişinău la 24 decembrie, Batalionul românesc a fost atacat în tren de unităţi ale armatei ruse, „ardelenii fiind dezarmaţi, bătuţi şi făcuţi prizonieri”. Având în vedere pericolul care plana asupra Basarabiei, după îndelungi dezbateri, guvernul român a hotărât, la 4 ianuarie 1918, să autorizeze intervenţia Armatei Române în Basarabia. Onoarea conducerii operaţiunilor din Basarabia a revenit Corpului 6 Armată, căruia i-au fost puse la dispoziţie, la date diferite, Diviziile 11 şi 13 infanterie, 1şi 2 Cavalerie. Cele patru divizii destinate să acţioneze în Basarabia au trecut Prutul succesiv, acţionând pe direcţii independente, deşi au cooperat în anumite situaţii. În seara zilei de 13 ianuarie, brigăzile 21 şi 22 infanterie din Divizia 11 infanterie au intrat în Chişinău, fiind primite cu entuziasm de populaţie. A doua zi a intrat în capitala Basarabiei şi comandamentul diviziei, în frunte cu generalul Ernest Broşteanu.

Vestea intrării trupelor române în Basarabia a iritat autorităţile de la Petrograd, care au decis ruperea relaţiilor cu România, expulzarea diplomaţilor acreditaţi şi „păstrarea tezaurului care va fi restituit poporului român”. La 15 ianuarie, comandantul Diviziei 11 infanterie şi statul său major au participat la şedinţa Sfatului Ţării, gestul marcând primirea oficială a Armatei Române de către autorităţile de la Chişinău, ocazie cu care generalul Broşteanu a declarat: „Creaţi-vă viaţa dumneavoastră cum credeţi şi nimeni nu se amestecă în ea. În organizarea ei noi nu vă vom împiedica”. După ample dezbateri, la care au participat numeroase personalităţi politice, Sfatul Ţării a proclamat, nu întâmplător, la 24 ianuarie 1918, independenţa, cu unanimitate de voturi. Consiliul Directorilor se dizolva, puterea executivă trecând asupra Consiliului de Miniştri, în timp ce preşedintele Republicii rămânea Ion Inculeţ. Declaraţia de Independenţă a fost primită cu entuziasm, fiind văzută ca un prim pas spre Unire.

România, în dificultate

Aceste decizii extrem de importante au fost luate într-un climat general dominat de frământări şi incertitudine, în care nu doar proaspăta Republică Democratică Moldovenească, dar şi România se găseau într-o situaţie precară din punct de vedere politic şi militar. După semnarea armistiţiului de la Brest-Litovsk, care a marcat ieşirea Rusiei din Antantă, presiunile Puterilor Centrale asupra României, pentru semnarea unui armistiţiu, capătă un caracter ultimativ. Guvernul Brătianu îşi depune mandatul, iar generalul Averescu este însărcinat cu formarea noului guvern. Condiţiile cerute de Puterile Centrale erau deosebit de grele, având caracterul unui Diktat;la 19 februarie, în Consiliul de Coroană, generalul Averescu a precizat că soluţia acceptării condiţiilor era singura posibilă: se salva dinastia şi se înlesnea unirea cu Basarabia, ministrul de Externe al Imperiului Austro-Ungar, contele Czernin, promiţând ajutor diplomatic în acest sens.

Problema Basarabiei s-a complicat după ce, la începutul tratativelor de pace de la Buftea-Bucureşti, guvernul ucrainean (care încheiase deja o pace separată cu Puterile Centrale) a trimis o notă în care se sublinia că „Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Drept urmare, guvernul Ucrainei cerea să i se admită participarea la tratativele de pace, arogându-şi dreptul de a include deputaţi basarabeni în propria delegaţie şi neacceptând delegaţia Basarabiei independente. Ministrul de Externe german, Kühlmann, considera pretenţiile ucrainene ca fiind neîntemeiate;drept urmare, cererea guvernului de la Kiev a fost ignorată.

Delegaţii basarabeni prezenţi la Iaşi (Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu, preşedintele Consiliului de Miniştri) i-au propus generalului Averescu unirea, dar acesta s-a opus;se temea ca germanii să nu ceară în compensaţie Dobrogea, care îi interesa în mod deosebit pe bulgari. Dar sprijinul Germaniei se va dovedi esenţial pentru România: având ţeluri economice foarte precise, Berlinul s-a opus pretenţiilor ucrainene şi bulgare asupra Basarabiei şi Dobrogei. Unirea Basarabiei cu România ar fi fost imposibilă, în acel context, fără sprijinul Germaniei.

La 5 martie 1918, Alexandru Marghiloman este însărcinat cu formarea unui nou guvern, având menirea de a ajunge la o înţelegere cu Puterile Centrale, ceea ce a creat îngrijorare la Chişinău, prin prisma poziţiei Partidului Conservator asupra unor reforme, în special cea agrară. Situaţia a fost detensionată de regele Ferdinand, care, la 17 martie, a semnat scrisoarea adresată administratorului Domeniilor Coroanei, prin care se trecea, în mod practic, la împroprietărirea promisă de monarh cu doar un an în urmă, în 1917, limpezind poziţia statului român în privinţa împroprietăririi, care neliniştea îndeosebi ţărănimea din Basarabia.

27 martie: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”

În Basarabia dorinţa de Unire se dovedea una generală, cerută de numeroase cercuri politice, comitete şi adunări diverse. În acelaşi timp, contactele cu presa şi activiştii din România, în special de la Iaşi, deveneau tot mai intense. Partidul Naţional Moldovenesc a dus în această perioadă o activitate susţinută pentru extinderea influenţei în rândul opiniei publice. Tot la Iaşi, într-o şedinţă de guvern, la care au participat Ion Inculeţ, David Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis forma prin care urma să fie proclamată Unirea: guvernul român accepta solicitările de Unire venite din Basarabia şi urma să-şi exprime poziţia oficială după votul din Sfatul Ţării.

În după-amiaza zilei de 27 martie a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, în urma căreia a fost adoptată hotărârea de Unire. Ion Inculeţ declara: „Şedinţa de azi, domnilor deputaţi, va fi o şedinţă istorică pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să reuşim cu cinste în acest moment istoric”. Ulterior a luat cuvântul Alexandru Marghiloman, care a subliniat dorinţa guvernului român de a respecta drepturile şi libertăţile câştigate, urmând ca Sfatul Ţării să se ocupe de „rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului”. După ce Marghiloman şi ceilalţi reprezentanţi ai statului român s-au retras, Constantin Stere a ţinut un discurs care a produs o vie emoţie, arătând că „astăzi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare, extraordinară, asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”.

Reprezentaţii minorităţilor au declarat, în mare parte, că se vor abţine de la vot (excepţie făcând delegatul polonez), neavând împuternicirea necesară de a vota Unirea, în lipsa unei hotărâri a viitoarei adunări constituante, invocându-se şi un eventual referendum care să decidă soarta Basarabiei. După discuţii aprinse privind caracterul deschis al votului (decis de majoritate), s-a trecut la votarea rezoluţiei de unire propusă de Blocul Moldovenesc, rezultatul fiind de 86 de voturi pentru, trei contra şi 36 de abţineri. „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”. Declaraţia de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna!”. A urmat o scurtă alocuţiune a lui Alexandru Marghiloman, care a declarat că ia act de Declaraţia de Unire în numele poporului român şi al Regelui, la final spunând: „Trăiască România, una şi nedespărţită”.

Prima bucurie după ani grei de război

Declaraţia de Unire stabilea că Basarabia îşi păstra autonomia, având un sfat ales pe baza votului universal. Se precizau drepturile democratice recunoscute şi garantate – drepturile minorităţilor, libertatea personală şi multe altele – şi se stabilea ca provincia să fie reprezentată în forul legislativ al ţării de un număr de parlamentari raportat la numărul de locuitori, doi reprezentanţi ai Basarabiei urmând să facă parte din Consiliul de miniştri al României. Declaraţia de unire a fost primită cu mult entuziasm de românii de pretutindeni, prima bucurie după ani grei de război, iar la sfârşitul lui martie şi la început de aprilie au avut loc manifestaţii la Iaşi, unde delegaţia venită de la Chişinău a fost întâmpinată cu mult entuziasm. În cadrul dejunului oficial de la Palat, dat în cinstea delegaţiei basarabene, Regele a luat cuvântul, declarând, printre altele: „Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge... Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mame!”

Un ultim act al unirii a avut loc la 27 noiembrie 1918, imediat după adoptarea legii agrare, când Sfatul Ţării a emis următoarea declaraţie: „În urma unirii cu România mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului şi ţinuturile ungureşti, locuite de români, în hotarele Dunării şi Tisei, Sfatul Ţării declară că Basarabia renunţă la condiţiile de unire, stipulate în actul de la 27 martie, fiind încredinţată că în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul Ţării, în preziua Constituantei române, care se va alege pe baza votului universal, rezolvând chestia agrară după nevoile şi cerinţele poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul unirii din 27 martie şi declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România mamă”. Drept urmare, Sfatul Ţării s-a dizolvat, iar Consiliul de Directori a demisionat, deschizând calea unei uniri necondiţionate pentru o integrare ireversibilă în cadrul statului român întregit.

O teză falsă a istoriografiei sovietice

Teza potrivit căreia unirea Basarabiei cu România s-a realizat sub presiunea armatei române, promovată cu consecvenţă de istoriografia sovietică, nu se susţine. Modul în care a fost votată moţiunea de unire demonstrează cu claritate libertatea de opţiune a participanţilor, indiferent de originea etnică sau mediul politic din care proveneau. Locul şi rolul armatei române în Basarabia au fost subliniate de comandantul Corpului 6 Armată, generalul Ion Istrati, care a arătat într-un raport înaintat Marelui Cartier General că în perioada ianuarie-martie 1918 „misiunile trupelor noastre au constat în: preluarea armamentului de la populaţia rurală şi urbană;asigurarea celei mai complete ordini;împingerea peste Nistru a ultimelor coloanele ruse din Basarabia, care veneau din Moldova;asigurarea condiţiilor pentru ca activitatea agricolă, economică şi comercială să înceapă;adunarea şi inventarierea armamentului lăsat de trupele ruse;o purtare corectă, demnă şi desfăşurarea unei propagande active (conferinţe, şezători, baluri, coruri, concerte) prin care să se apropie populaţia de toate naţionalităţile, iar moldovenii, în special, să fie deşteptaţi la viaţa naţională, combătându-se agitaţiile străinilor contra noastră”. Generalul Istrati aprecia că marile unităţi aflate la est de Prut şi-au făcut pe deplin datoria.

În legătură cu rolul armatei române în actul unirii Basarabiei cu Ţara, Ion Inculeţ arăta mai târziu că „pentru noi moldovenii, pentru mişcarea noastră naţională, intrarea armatei române în Chişinău a fost un element de primă importanţă, decisiv. Elementele româneşti au câştigat mai mult curaj şi mai multe speranţe pentru viitor”.

Din păcate, unirea Basarabiei cu România a fost departe de a fi „pururea şi totdeauna”. Rupt prin ultimatumul din iunie 1940, vremelnic readus alături de ţară în 1941-1944, soarta teritoriului dintre Prut şi Nistru rămâne şi astăzi o ecuaţie cu multe necunoscute. Avem o singură certitudine: de secole, dorinţa de unire e exprimată şi dincoace, şi dincolo de Prut, cu tragedii şi sacrificii înşirate în timp, pe care generaţiile de azi şi mâine au datoria să le cunoască.

 

Paratul Basescu, intr-o actiune de raspundere delictuala formulata de pensionarii rezervisti

Pârâtul Băsescu, într-o acţiune în răspundere delictuală formulată de pensionarii rezervişti

 

Caricaturi de Cristinel Zaharie

Declaraţia din 13 martie a.c. prin care Băsescu s-a ales cu calitatea procesuală de pârât:

„În general, suntem împotriva pensiilor speciale, care sunt furt. Indiferent cine are pensii speciale fură bani. Nu sunt pensii rezultate din contribuţie.

Sigur, îi vedem la televizor, ne povestesc cum sunt ei cu arma la picior, dorm cu puşca în pat şi de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuţie la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluţie, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei şi deodată şi-au dat seama că le trebuie pensii speciale”, a susţinut Traian Băsescu.

 

 

Comunicat 

 

Astăzi 10.04.2018 Liga pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari a acţionat în judecată pe Pârâtul Traian Basescu pentru atingeri grave aduse demnităţii pensionarilor militari.

La acţiunea Ligii s-au raliat şi Federaţia Militarilor din România, ANCMMRR-,,Alexandru Ioan Cuza"- preşedinte dl.Gl.lt.(rtr) Neculai Bahnareanu , AORR- preşedinte Gl.lt.(r) Bălăceanu Virgil , ROMIL - preşedinte Col.(r) Tudor Marian, ANDLIC - preşedinte Col.(rtr) Dobre Tudorel, ACMRR-SIE - Gl.bg.(rtr) Neghiu Petre.

Este un prim semnal - pentru toţi cei care mai îndrăznesc să denigreze militarul Român - că nu vom mai îngădui acest fapt. 
România trebuie să se aşeze o dată în matca sa firească, în care legile şi principiile morale trebuie să guverneze toată viaţa cetăţii.
Tot respectul pentru slujitorii Ţării în haină militară !


SEMNEAZĂ
Gen. rtr Nicolae Gropan, preşedintele LIGII PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR PENSIONARILOR MILITARI

 

Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI  > Informaţii dosar

Informaţii dosar

Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) :

6970/302/2018

Data inregistrarii

10.04.2018

Data ultimei modificari:

11.04.2018

Sectie:

.....

Materie:

Civil

Obiect:

actiune in raspundere delictuala

Stadiu procesual:

Fond

Părţi

Nume

Calitate parte

LIGA PENTRU APARAREA DREPTURILOR PENSIONARILOR MILITARI

Reclamant

FEDERATIA MILITARILOR DIN ROMANIA

Reclamant

ASOCIATIA NATIONALA A CADRELOR MILITARE IN REZERVA SI RETRAGERE DIN MINISTERUL APARARII NATIONALE

Reclamant

ASOCIATIA OFITERILOR IN REZERVA DIN ROMANIA

Reclamant

ASOCIATIA ROMIL

Reclamant

Basescu Traian

Pârât